A DOUA CARTE A LUI SAMUEL

[ -- BIBLIA ROMANA.COM -- ]

 

Capitolul 1

1. După moartea lui Saul, David, după ce bătuse pe Amaleciţi, se întorsese de două zile la Ţiclag.

2. A treia zi, a venit un om din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu capul presărat cu ţărână. Când a ajuns în faţa lui David, s-a aruncat cu faţa la pământ, şi s-a închinat.

3. David i-a zis: „De unde vii?” Şi el i-a răspuns: „Am scăpat din tabăra lui Israel.”

4. David i-a zis: „Spune-mi ce s-a întâmplat?” Şi el a răspuns: „Poporul a fugit de pe câmpul de bătaie, şi un mare număr de oameni au căzut şi au pierit; chiar şi Saul şi fiul său Ionatan, au murit.”

5. David a zis tânărului care-i aducea aceste veşti: „De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit?”

6. Şi tânărul care-i aducea aceste veşti, a răspuns: „Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa; şi Saul sta rezemat în suliţa lui, şi carele şi călăreţii erau aproape să-l ajungă.

7. Întorcându-se, m-a văzut şi m-a chemat. Eu am zis: ,Iată-mă!’

8. Şi el mi-a zis: ,Cine eşti?’ I-am răspuns: ,Eu sunt Amalecit.’

9. Şi a zis: ,Apropie-te dar, şi omoară-mă; căci m-a apucat ameţeala, măcar că sunt încă plin de viaţă.’

10. M-am apropiat de el, şi l-am omorât, ştiind bine că n-avea să mai rămână cu viaţă în urma înfrângerii. Am luat cununa împărătească de pe capul lui şi brăţara pe care o avea la braţ, şi le-am adus aici domnului meu.”

11. David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, şi toţi oamenii care erau lângă el au făcut acelaşi lucru.

12. Au jelit, au plâns şi au postit până seara, de durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă fuseseră tăiaţi cu sabia.

13. David a zis tânărului care-i adusese aceste veşti: „De unde eşti?” Şi el a răspuns: „Sunt fiul unui străin, unui Amalecit.”

14. David i-a zis: „Cum nu ţi-a fost frică să pui mâna pe unsul Domnului şi să-l omori?”

15. Şi David a chemat pe unul din oamenii lui, şi a zis: „Apropie-te, şi omoară-l!” Omul acela a lovit pe Amalecit, care a murit.

16. Şi David i-a zis: „Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta, fiindcă ai zis: ,Am omorât pe unsul Domnului!”

17. Iată cântarea de jale pe care a alcătuit-o David pentru Saul şi fiul său Ionatan,

18. şi pe care a poruncit s-o înveţe copiii lui Iuda. Este numită cântarea arcului şi se află scrisă în Cartea Dreptului.

19. „Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii!

20. Nu spuneţi lucrul acesta în Gat, nu răspândiţi vestea aceasta în uliţele Ascalonului, ca să nu se bucure fetele Filistenilor, ca să nu se laude fetelor celor netăiaţi împrejur.

21. Munţi din Ghilboa! Nici rouă, nici ploaie să nu cadă pe voi! Să nu fie pe voi nici câmpii care să dea pârgă pentru darurile de mâncare! Căci acolo au fost aruncate scuturile vitejilor, scutul lui Saul, ca şi când n-ar fi fost uns cu untdelemn.

22. De la sângele celor răniţi, de la grăsimea celor mai voinici, arcul lui Ionatan nu da înapoi niciodată, şi sabia lui Saul nu se învârtea niciodată în vânt.

23. Saul şi Ionatan, care s-au plăcut şi s-au iubit în timpul vieţii lor, n-au fost despărţiţi nici la moarte; erau mai uşori decât vulturii, mai tari decât leii.

24. Fiicele lui Israel! plângeţi pe Saul, care vă îmbrăca în stacojiu şi alte podoabe, care vă punea găteli de aur pe hainele voastre!

25. Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale!

26. Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunată: mai presus de dragostea femeiască.

27. Cum au căzut vitejii! Cum li s-au pierdut armele!”

 

Capitolul 2

1. După aceea, David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui în vreuna din cetăţile lui Iuda?” Domnul i-a răspuns: „Suie-te”. David a zis: „Unde să mă sui?” Şi Domnul a răspuns: „La Hebron”.

2. David s-a suit acolo, cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel, şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.

3. David a luat cu el şi pe oamenii care erau la el, pe fiecare cu casa lui; şi au locuit în cetăţile Hebronului.

4. Bărbaţii lui Iuda au venit, şi au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda. Au dat de ştire lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul.

5. David a trimis nişte soli oamenilor din Iabesul Galaadului, să le spună: „Binecuvântaţi să fiţi de Domnul, fiindcă aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul, stăpânul vostru, şi l-aţi îngropat!

6. Şi acum, Domnul să vă arate bunătate şi credincioşie! Vă voi face şi eu bine, pentru că v-aţi purtat astfel.

7. Să vi se întărească mâinile, şi fiţi viteji; căci stăpânul vostru Saul a murit, şi pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea”.

8. Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Saul, a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut la Mahanaim.

9. L-a pus împărat peste Galaad, peste Gheşuriţi, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul.

10. Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani, când s-a făcut împărat al lui Israel, şi a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David.

11. Timpul cât a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de şapte ani şi şase luni.

12. Abner, fiul lui Ner, şi oamenii lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului.

13. Ioab, fiul Ţeruiei, şi oamenii lui David, au pornit şi ei. S-au întâlnit la iazul din Gabaon, şi s-au oprit unii dincoace de iaz, şi ceilalţi dincolo.

14. Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceştia, şi să se bată înaintea noastră!” Ioab a răspuns: „Să se scoale!”

15. S-au sculat şi au înaintat în acelaşi număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iş-Boşet, fiul lui Saul; şi doisprezece inşi ai lui David.

16. Fiecare, apucând pe potrivnicul lui de cap, i-a împlântat sabia în coastă, şi au căzut toţi deodată. Şi locul acela de lângă Gabaon, s-a numit Helcat-Haţurim (Locul Săbiilor).

17. În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner şi bărbaţii lui Israel au fost bătuţi de oamenii lui David.

18. Acolo se aflau cei trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael era iute de picioare, ca o căprioară de câmp:

19. el a urmărit pe Abner, fără să se abată la dreapta sau la stânga.

20. Abner s-a uitat înapoi, şi a zis: „Tu eşti Asael?” Şi el a răspuns: „Eu”.

21. Abner i-a zis: „Abate-te la dreapta sau la stânga, pune mâna pe unul din tinerii aceştia, şi ia-i armele.” Dar Asael n-a vrut să se abată dinapoia lui.

22. Abner a zis iarăşi lui Asael: „Abate-te dinapoia mea; pentru ce să te lovesc şi să te trântesc la pământ? Cum voi ridica apoi faţa înaintea fratelui tău Ioab?”

23. Şi Asael n-a vrut să se abată. Atunci Abner l-a lovit în pântece cu capătul de jos al suliţei, şi suliţa a ieşit pe dinapoi. A căzut şi a murit pe loc. Toţi cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort, se opreau,

24. Ioab şi Abişai au urmărit pe Abner. Şi la asfinţitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustia Gabaonului.

25. Fiii lui Beniamin s-au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată, şi s-au oprit pe vârful unui deal.

26. Abner a chemat pe Ioab, şi a zis: „Oare mereu are să sfâşie sabia? Nu ştii că la sfârşit va fi amar? Până când vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe fraţii lui?”

27. Ioab a răspuns: „Viu este Dumnezeu că, dacă n-ai fi vorbit, poporul n-ar fi încetat până mâine dimineaţă să urmărească pe fraţii lui.”

28. Şi Ioab a sunat din trâmbiţă, şi tot poporul s-a oprit; n-au mai urmărit pe Israel şi nici nu s-au mai bătut.

29. Abner şi oamenii lui au mers toată noaptea în câmpie; au trecut Iordanul, au străbătut în întregime Bitronul, şi au ajuns la Mahanaim.

30. Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner, şi a adunat tot poporul: lipseau nouăsprezece inşi din oamenii lui David şi Asael.

31. Dar oamenii lui David omorâseră trei sute şaizeci de inşi din bărbaţii lui Beniamin şi ai lui Abner.

32. Au luat pe Asael, şi l-au îngropat în mormântul tatălui său la Betleem. Ioab şi oamenii lui au mers toată noaptea, şi li s-au revărsat zorile în Hebron.

 

Capitolul 3

1. Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David. David era tot mai tare, şi casa lui Saul mergea slăbind.

2. Lui David i s-au născut fii la Hebron. Întâiul lui născut a fost Amnon, din Ahinoam din Izreel;

3. al doilea, Chileab, din Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal; al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheşurului;

4. al patrulea, Adonia, fiul Hagitei; al cincilea, Şefatia, fiul Abitalei;

5. şi al şaselea, Itream, din Egla, nevasta lui David. Aceştia i s-au născut lui David la Hebron.

6. În timpul războiului dintre casa lui Saul şi casa lui David, Abner a ţinut cu tărie la casa lui Saul.

7. Dar Saul avusese o ţiitoare, numită Riţpa, fata lui Aiia. Şi Iş-Boşet a zis lui Abner: „Pentru ce ai intrat la ţiitoarea tatălui meu?”

8. Abner s-a mâniat foarte rău de cuvintele lui Iş-Boşet, şi a răspuns: „Oare cap de câine sunt eu, şi ţin cu Iuda? Eu dau astăzi dovadă de bunăvoinţă faţă de casa tatălui tău Saul, faţă de fraţii şi prietenii lui, nu te-am dat în mâinile lui David, şi astăzi îmi bagi vină pentru un păcat făcut cu femeia aceasta?

9. Dumnezeu să pedepsească cu toată asprimea pe Abner, dacă nu voi face cum a jurat Domnul lui David,

10. când i-a spus că împărăţia va fi luată de la casa lui Saul, şi că scaunul de domnie al lui David va fi ridicat peste Israel şi peste Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba”.

11. Iş-Boşet n-a îndrăznit să mai răspundă o vorbă lui Abner, pentru că se temea de el.

12. Abner a trimis soli la David, să-i spună din partea lui: „A cui este ţara? Fă legământ cu mine, şi mâna mea te va ajuta să întorci la tine pe tot Israelul”.

13. El a răspuns: „Bine! voi face legământ cu tine, dar îţi cer un lucru: să nu-mi vezi faţa decât dacă-mi vei aduce mai întâi pe Mical, fata lui Saul când vei veni la mine”.

14. Şi David a trimis soli lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi pe nevasta mea Mical, cu care m-am logodit pentru o sută de prepuţuri de la Filisteni”.

15. Iş-Boşet a trimis s-o ia de la bărbatul ei Paltiel, fiul lui Laiş.

16. Şi bărbatul ei a mers după ea plângând până la Bahurim. Atunci Abner i-a zis: „Pleacă, şi întoarce-te!” Şi el s-a întors.

17. Abner a stat de vorbă cu bătrânii lui Israel, şi le-a zis: „Odinioară voi doreaţi să aveţi împărat pe David;

18. puneţi-l acum, căci Domnul a zis despre el: ,Prin robul Meu David voi izbăvi pe poporul Meu Israel din mâna Filistenilor şi din mâna tuturor vrăjmaşilor lui.”

19. Abner a vorbit şi lui Beniamin, şi s-a dus să spună în auzul lui David la Hebron ce hotărâse Israel şi toată casa lui Beniamin.

20. A ajuns la David în Hebron, însoţit de douăzeci de oameni; şi David a dat un ospăţ în cinstea lui Abner şi acelor care erau cu el.

21. Abner a zis lui David: „Mă voi scula, şi voi pleca să strâng tot Israelul la domnul meu împăratul, ca să facă legământ cu tine, şi să domneşti în totul după dorinţa ta”. David a dat drumul lui Abner, care a plecat în pace.

22. Ioab şi oamenii lui David s-au întors de la urmărirea unei cete, şi au adus cu ei o mare pradă. Abner nu mai era la David în Hebron, căci David îi dăduse drumul, şi plecase în pace.

23. Când a venit Ioab cu toată ceata lui, i s-a spus: „Abner, fiul lui Ner, a venit la împărat, care i-a dat drumul, şi s-a dus în pace”.

24. Ioab s-a dus la împărat, şi a zis: „Ce ai făcut? Abner a venit la tine; pentru ce i-ai dat drumul şi l-ai lăsat să plece?

25. Tu cunoşti pe Abner, fiul lui Ner! A venit să te înşele, ca să-ţi pândească paşii, şi să ştie tot ce faci.”

26. Şi Ioab, după ce a plecat de la David, a trimis pe urmele lui Abner nişte soli care l-au adus înapoi de la fântâna fără apă Sira: David nu ştia nimic.

27. Când s-a întors Abner la Hebron, Ioab l-a tras deoparte în mijlocul porţii, ca să-i vorbească în taină, şi l-a lovit acolo în pântece şi l-a omorât, ca să răzbune moartea fratelui său Asael.

28. David a aflat apoi, şi a zis: „Nevinovat sunt eu şi împărăţia mea pe vecie, înaintea Domnului, de sângele lui Abner, fiul lui Ner.

29. Sângele acesta să cadă asupra lui Ioab şi asupra întregii case a tatălui său! Totdeauna să fie în casa lui Ioab cineva, atins de o scurgere de sămânţă sau de lepră, sau care să se reazeme în cârjă, sau să cadă ucis de sabie, sau să ducă lipsă de pâine!”

30. Astfel Ioab şi fratele său Abişai, au omorât pe Abner, pentru că omorâse pe fratele lor Asael în lupta de la Gabaon.

31. David a zis lui Ioab şi întregului popor care era cu el: „Rupeţi-vă hainele, încingeţi-vă cu saci, şi bociţi-vă înaintea lui Abner!” Şi împăratul David mergea în urma sicriului.

32. Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul, şi a plâns la mormântul lui Abner, şi tot poporul plângea.

33. Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner, şi a zis: „Să moară Abner cum moare un mişel?

34. N-aveai nici mâinile legate, Nici picioarele puse în lanţuri Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!” Şi tot poporul a plâns şi mai mult după Abner.

35. Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l facă să mănânce ceva, cât era încă ziuă; dar David a jurat, zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă voi gusta pâine sau altceva înainte de apusul soarelui!”

36. Lucrul acesta a fost cunoscut şi plăcut la tot poporul; toţi au găsit că era bine ce făcuse împăratul.

37. Tot poporul şi tot Israelul au înţeles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului.

38. Împăratul a zis slujitorilor săi: „Nu ştiţi că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel?

39. Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească; şi oamenii aceştia, fiii Ţeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea lui celui ce a făcut răul!”

 

Capitolul 4

1. Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără putere, şi tot Israelul s-a înspăimântat.

2. Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre care unul se numea Baana iar altul Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. – Căci Beerot era privit ca făcând parte din Beniamin,

3. şi Beerotiţii fugiseră la Ghitaim, unde au locuit până în ziua de azi.

4. Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare, şi în vârstă de cinci ani, când a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit, şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.

5. Şi fiii lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iş-Boşet, care îşi făcea somnul de amiază.

6. Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, şi l-au lovit în pântece; apoi Recab şi Baana, fratele său, au scăpat.

7. Au intrat în casă, pe când el era culcat pe pat în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât, şi i-au tăiat capul. I-au luat capul, şi au mers toată noaptea prin câmpie.

8. Au adus capul lui Iş-Boşet la David în Hebron, şi au zis împăratului: „Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui.”

9. David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul care m-a izbăvit din orice primejdie,

10. că pe cel ce a venit să-mi spună: ,Iată, Saul a murit’, şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorât la Ţiclag, ca să-l răsplătesc pentru ştirea lui;

11. şi când nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ.”

12. Şi David a poruncit oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele, şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet, şi l-au îngropat în mormântul lui Abner la Hebron.

 

Capitolul 5

1. Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron, şi au zis: „Iată că noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta.

2. Chiar odinioară, când Saul era împăratul nostru, tu povăţuiai şi strângeai pe Israel. Domnul ţi-a zis: ,Tu vei paşte pe poporul Meu Israel, şi vei fi căpetenia lui Israel.”

3. Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel.

4. David era în vârstă de treizeci de ani când s-a făcut împărat, şi a domnit patruzeci de ani.

5. La Hebron a domnit peste Iuda şapte ani şi şase luni, şi la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani peste tot Israelul şi Iuda.

6. Împăratul a mers cu oamenii lui asupra Ierusalimului împotriva Iebusiţilor, locuitorii ţării. Ei au zis lui David: „Să nu intri aici, căci şi orbii şi ologii ţi se vor împotrivi! prin aceasta voiau să spună că David nu va intra cu nici un chip aici.

7. Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului: aceasta este cetatea lui David.

8. David zisese în ziua aceea: ,Oricine va bate pe Iebusiţi, să arunce în canal pe şchiopii şi pe orbii aceia care sunt vrăjmaşii lui David’ – De aceea se zice: „Orbul şi şchiopul să nu intre în casa Domnului.”

9. David s-a aşezat în cetăţuie, pe care a numit-o cetatea lui David. A făcut întărituri de jur împrejur, în afară şi înăuntrul lui Milo (Cetăţuie).

10. David ajungea tot mai mare, şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, era cu el.

11. Hiram, împăratul Tirului, a trimis soli lui David, şi lemn de cedru şi tâmplari şi cioplitori de piatră, care au zidit o casă lui David.

12. David a cunoscut că domnul îl întărea ca împărat al lui Israel, şi că-i ridica împărăţia din pricina poporului Său Israel.

13. David şi-a mai luat ţiitoare şi neveste din Ierusalim, după ce a venit din Hebron, şi i s-au născut iarăşi fii şi fiice.

14. Iată numele celor ce i s-au născut la Ierusalim: Şamua, Şobab, Natan, Solomon,

15. Ibhar, Elişua, Nefeg, Iafia,

16. Elişama, Eliada, şi Elifelet.

17. Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel, şi s-au suit toţi să-l caute. David, căruia i s-a dat de ştire, s-a pogorât în cetăţuie.

18. Filistenii au venit, şi s-au răspândit în valea Refaim.

19. David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva Filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe Filisteni în mâinile tale.”

20. David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: „Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape care se rup.” De aceea s-a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim (Şesul rupturii).

21. Ei şi-au lăsat idolii acolo şi David şi oamenii lui i-au luat.

22. Filistenii s-au suit din nou, şi s-au răspândit în valea Refaim.

23. David a întrebat pe Domnul. Şi Domnul a zis: „Să nu te sui; ci ia-i pe la spate, şi mergi asupra lor în dreptul duzilor.

24. Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oştirea Filistenilor.”

25. David a făcut cum îi poruncise Domnul, şi a bătut pe Filisteni de la Gheba până la Ghezer.

 

Capitolul 6

1. David a strâns iarăşi pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.

2. Şi David, cu tot poporul care era cu el, a pornit de la Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor, care stă între Heruvimi deasupra chivotului.

3. Au pus chivotul lui Dumnezeu într-un car nou, şi l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza şi Ahio, fiul lui Abinadab, cârmuiau carul cel nou.

4. L-au luat dar din casa lui Abinadab de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu, şi Ahio mergea înaintea chivotului.

5. David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harfe, cu lăute, cu timpane, cu fluiere şi cu ţimbale.

6. Când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat, pentru că erau să-l răstoarne boii.

7. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza, şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu.

8. David s-a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupându-l pe loc. Şi locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereţ-Uza (Ruperea lui Uza).

9. David s-a temut de Domnul în ziua aceea, şi a zis: „Cum să intre chivotul Domnului la mine?”

10. N-a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, şi l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.

11. Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, şi Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom şi toată casa lui.

12. Au venit şi au spus împăratului David: „Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.” Atunci David a pornit, şi a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei.

13. Când cei ce duceau chivotul Domnului au făcut şase paşi, au jertfit un bou şi un viţel gras.

14. David juca din răsputeri înaintea Domnului, şi era încins cu efodul de in subţire.

15. Astfel au suit David şi toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trâmbiţe.

16. Pe când chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; şi, văzând pe împăratul David sărind şi jucând înaintea Domnului, l-a dispreţuit în inima ei.

17. După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; şi David a adus înaintea Domnului arderi de tot şi jertfe de mulţumire.

18. Când a isprăvit David de adus arderile de tot şi jertfele de mulţumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului oştirilor.

19. Apoi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel, bărbaţi şi femei, fiecăruia câte o pâine, o bucată de carne şi o turtă de stafide. Şi tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.

20. David s-a întors să-şi binecuvânteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a ieşit înainte, şi a zis: „Cu câtă cinste s-a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supuşilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!”

21. David a răspuns Micalei: „Înaintea Domnului, care m-a ales mai presus de tatăl tău şi de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat.

22. Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data asta, şi să mă înjosesc în ochii mei; totuşi voi fi în cinste la slujnicele de care vorbeşti.”

23. Şi Mical, fata lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei.

 

Capitolul 7

1. Când a locuit împăratul în casa lui, şi când i-a dat odihnă Domnul, după ce l-a izbăvit de toţi vrăjmaşii care-l înconjurau,

2. a zis proorocului Natan: „Iată! Eu locuiesc într-o casă de cedru, şi chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort.”

3. Natan a răspuns împăratului: „Du-te şi fă tot ce ai în inimă, căci Domnul este cu tine.”

4. În noaptea următoare, cuvântul Domnului a vorbit lui Natan:

5. „Du-te şi spune robului meu David: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Oare tu Îmi vei zidi o casă ca să locuiesc în ea?

6. Dar Eu n-am locuit într-o casă, din ziua când am scos pe copiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta; ci am călătorit într-un cort drept locuinţă.

7. Pretutindeni pe unde am mers cu toţi copiii lui Israel, am spus Eu oare vreo vorbă vreuneia din seminţiile lui Israel, căreia îi poruncisem să pască pe poporul Meu Israel, zicând: ,Pentru ce nu-Mi zidiţi o casă de cedru?’

8. Acum să spui robului Meu David: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel;

9. am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, şi ţi-am făcut numele mare ca numele celor mari de pe pământ;

10. am dat un loc poporului Meu, lui Israel, şi l-am sădit ca să locuiască în el, şi să nu mai fie tulburat, ca să nu-l mai apese cei răi ca mai înainte.

11. şi ca pe vremea când pusesem judecători peste poporul Meu Israel. Ţi-am dat odihnă izbăvindu-te de toţi vrăjmaşii tăi. Şi Domnul îţi vesteşte că-ţi va zidi o casă.

12. Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia.

13. El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui.

14. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti;

15. dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta.

16. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”

17. Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.

18. Şi împăratul David s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, şi ce este casa mea, de m-ai făcut să ajung unde sunt?

19. Şi încă atât este puţin înaintea Ta, Doamne Dumnezeule! Tu vorbeşti despre casa robului Tău şi în viitor. Şi binevoieşti să înveţi pe un om cu privire la aceste lucruri, Doamne Dumnezeule!

20. Ce Ţi-ar putea spune David mai mult? Tu cunoşti pe robul Tău, Doamne Dumnezeule!

21. După cuvântul Tău, şi după inima Ta, Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, ca să le descoperi robului Tău!

22. Ce mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine, şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre.

23. Este oare pe pământ un singur neam care să fie ca poporul Tău, ca Israel, pe care a venit să-l răscumpere Dumnezeu, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Şi facă un Nume şi ca să facă pentru el, pentru ţara Ta, minuni şi semne, izgonind dinaintea poporului Tău, pe care l-ai răscumpărat din Egipt, neamuri şi pe dumnezeii lor?

24. Tu ai întărit pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.

25. Acum, Doamne Dumnezeule, fă să rămână în veci cuvântul pe care l-ai rostit asupra robului Tău şi asupra casei lui, şi lucrează după cuvântul Tău.

26. Slăvit să fie Numele Tău pe vecie, şi să se zică: ,Domnul oştirilor este Dumnezeul lui Israel’. Şi casa robului Tău David, să rămână înaintea Ta!’

27. Căci Tu însuţi, Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Te-ai descoperit robului Tău, zicând: ,Eu îţi voi întemeia o casă!’ De aceea a îndrăznit robul Tău să-Ţi facă această rugăciune.

28. Acum, Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeu, şi cuvintele Tale sunt adevăr, şi Tu ai vestit harul acesta robului Tău.

29. Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, şi, prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie”.

 

Capitolul 8

1. După aceea, David a bătut pe Filisteni şi i-a smerit, şi a luat din mâna Filistenilor cârmuirea capitalei lor.

2. A bătut pe Moabiţi, şi i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare, şi o frânghie plină, ca să-i lase vii. Şi Moabiţii au fost supuşi lui David, şi i-au plătit un bir.

3. David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba, când s-a dus să-şi aşeze iarăşi stăpânirea peste râul Eufrat.

4. David i-a luat o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri; a tăiat vinele cailor de trăsură şi n-a păstrat cai decât pentru o sută de care.

5. Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Ţoba, şi David a ucis douăzeci şi două de mii de Sirieni.

6. David a pus strajă în Siria Damascului. Şi Sirienii au fost supuşi lui David, şi i-au plătit un bir. Domnul ocrotea pe David oriunde se ducea.

7. Şi David a luat scuturile de aur, pe care le aveau slujitorii lui Hadadezer, şi le-a adus la Ierusalim.

8. Împăratul David a mai luat multă aramă din Betah şi din Berotai, cetăţile lui Hadadezer.

9. Toi, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadadezer,

10. şi a trimis pe fiul său Ioram la împăratul David, ca să-i ureze de bine, şi să-l laude că a pornit lupta împotriva lui Hadadezer şi că l-a bătut. Căci Toi era în război cu Hadadezer. Ioram a adus vase de argint, vase de aur, şi vase de aramă.

11. Împăratul David le-a închinat Domnului, cum închinase şi argintul şi aurul luat de la toate neamurile pe care le biruise,

12. din Siria, din Moab, de la fiii lui Amon, de la Filisteni, de la Amalec, şi din prada de la Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba.

13. La întoarcerea de la biruinţa lui asupra Sirienilor, David şi-a făcut iarăşi un nume, bătând în Valea Sării optsprezece mii de Edomiţi.

14. A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea.

15. David a împărăţit peste Israel, şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.

16. Ioab, fiul Ţeruiei, era mai mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era mai mare peste scriitori;

17. Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Seraia era logofăt;

18. Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia Cheretiţilor şi a Peletiţilor; şi fiii lui David erau mari dregători.

 

Capitolul 9

1. David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?”

2. Era un slujitor din casa lui Saul, numit Ţiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: „Tu eşti Ţiba?” Şi el a răspuns: „Robul tău, da!”

3. Împăratul a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare”.

4. Împăratul a zis: „Unde este?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Este în casa lui Machir fiul lui Amiel, la Lodebar”.

5. Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar.

6. Şi Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu faţa la pământ, şi s-a închinat. David a zis: „Mefiboşet!” Şi el a răspuns: „Iată robul tău!”

7. David i-a zis: „Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca totdeauna la masa mea”.

8. El s-a închinat, şi a zis: „Cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?”

9. Împăratul a chemat pe Ţiba, slujbaşul lui Saul, şi i-a zis: „Dau fiului stăpânului tău tot ce era al lui Saul şi tot ce avea toată casa lui.

10. Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi, şi robii tăi, şi să strângi roadele, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare; şi Mefiboşet, fiul stăpânului tău, va mânca totdeauna la masa mea”. Şi Ţiba avea cincisprezece fii şi douăzeci de robi.

11. El a zis împăratului: „Robul tău va face tot ce porunceşte împăratul, domnul meu, robului său”. Şi Mefiboşet a mâncat la masa lui David, ca unul din fiii împăratului.

12. Mefiboşet avea un fiu mic, numit Mica, şi toţi cei ce locuiau în casa lui Ţiba erau robii lui Mefiboşet.

13. Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca totdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.

 

Capitolul 10

1. După aceea, împăratul fiilor lui Amon a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Hanun.

2. David a zis: „Voi arăta bunăvoinţă lui Hanun, fiul lui Nahaş, cum a arătat şi tatăl lui faţă de mine”. Şi David a trimis pe slujitorii săi să-l mângâie pentru moartea tatălui său. Când au ajuns slujitorii lui David în ţara fiilor lui Amon,

3. căpeteniile fiilor lui Amon au zis stăpânului lor Hanun: „Crezi că David îţi trimite oameni să te mângâie, ca să cinstească pe tatăl tău? Ori ca să cunoască şi să cerceteze cetatea, ca s-o nimicească îşi trimite el slujitorii la tine?”

4. Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, le-a ras barba pe jumătate, şi le-a tăiat hainele pe jumătate până la coapse. Apoi le-a dat drumul.

5. David, înştiinţat de lucrul acesta, a trimis nişte oameni înaintea lor, căci oamenii aceia erau foarte batjocoriţi; şi împăratul a spus să le spună: „Rămâneţi la Ierihon până vă va creşte barba, şi pe urmă să vă întoarceţi.”

6. Fiii lui Amon, văzând că se făcuseră urâţi lui David, au tocmit douăzeci de mii de pedeştri de la Sirienii din Bet-Rehob şi de la Sirienii din Ţoba, o mie de oameni de la împăratul din Maaca, şi douăsprezece mii de oameni de la oamenii din Tob.

7. La auzul acestei veşti, David a trimis împotriva lor pe Ioab şi toată oştirea, numai oameni viteji.

8. Fiii lui Amon au ieşit, şi s-au aşezat în şiruri de bătaie la intrarea porţii; Sirienii din Ţoba şi din Rehob, şi oamenii din Tob şi din Maaca, erau deoparte în câmpie.

9. Ioab a văzut că avea să lupte şi înainte şi înapoi. A ales atunci din toţi aleşii lui Israel o ceată, pe care a aşezat-o împotriva Sirienilor;

10. şi a pus sub porunca fratelui său Abişai ce mai rămăsese din popor, ca să ţină piept fiilor lui Amon.

11. El a zis: „Dacă Sirienii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu; şi dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu să te ajut.

12. Fii tare, şi să ne arătăm plini de bărbăţie pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru; şi Domnul să facă ce va crede!”

13. Ioab cu poporul lui a înaintat la luptă împotriva Sirienilor, şi ei au luat-o la fugă dinaintea lui.

14. Şi când au văzut fiii lui Amon, că Sirienii o luaseră la fugă, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, şi au intrat în cetate. Ioab a plecat de la fiii lui Amon, şi s-a întors la Ierusalim.

15. Sirienii, văzând că fuseseră bătuţi de Israel, şi-au strâns puterile.

16. Hadarezer a trimis după Sirienii, care erau de cealaltă parte a Râului; şi au venit la Helam, în frunte cu Şobac, căpetenia oştirii lui Hadarezer.

17. Au dat de veste lui David care a strâns tot Israelul, a trecut Iordanul, şi a venit la Helam: Sirienii s-au pregătit de au ieşit înaintea lui David, şi au început lupta cu el.

18. Dar Sirienii au fugit dinaintea lui Israel. Şi David le-a tăiat şapte sute de cai de trăsură şi patruzeci de mii de călăreţi; a lovit şi pe căpetenia oştirii lor Şobac, care a murit pe loc.

19. Toţi împăraţii supuşi lui Hadarezer, văzându-se bătuţi de Israel, au făcut pace cu Israel, şi i s-au supus. Şi Sirienii n-au mai îndrăznit să ajute pe fiii lui Amon.

 

Capitolul 11

1. În anul următor, pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim.

2. Într-o după amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat; şi pe când se plimba pe acoperişul casei împărăteşti, a zărit de acolo o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip.

3. David a întrebat cine este femeia aceasta, şi i-au spus: „Este Bat-Şeba, fata lui Eliam, nevasta lui Urie, Hetitul.”

4. Şi David a trimis nişte oameni s-o aducă. Ea a venit la el, şi el s-a culcat cu ea. După ce s-a curăţit de necurăţia ei, ea s-a întors acasă.

5. Femeia a rămas însărcinată şi a trimis vorbă lui David, zicând: „Sunt însărcinată.”

6. Atunci David a trimis următoarea poruncă lui Ioab: „Trimite-mi pe Urie, Hetitul.” Şi Ioab a trimis pe Urie la David.

7. Urie a venit la David, care l-a întrebat despre starea lui Ioab, despre starea poporului, şi despre mersul războiului.

8. Apoi David a zis lui Urie: „Pogoară-te acasă, şi spală-ţi picioarele.” Urie a ieşit din casa împărătească, şi a fost urmat de un dar din partea împăratului.

9. Dar Urie s-a culcat la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului său, şi nu s-a pogorât acasă la el.

10. Au dat de ştire lui David despre aceasta, şi i-au spus: „Urie nu s-a pogorât la el casă.” Şi David a zis lui Urie: „Nu vii tu oare din călătorie? Pentru ce nu te-ai pogorât acasă?”

11. Urie a răspuns lui David: „Chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi, domnul meu Ioab şi slujitorii domnului meu sunt tăbărâţi în câmp, şi eu să intru în casă să mănânc şi să beau şi să mă culc cu nevasta mea! Viu eşti tu şi viu este sufletul tău că nu voi face lucrul acesta.”

12. David a zis lui Urie: „Mai rămâi şi astăzi aici, şi mâine îţi voi da drumul.” Şi Urie a rămas la Ierusalim în ziua aceea şi a doua zi.

13. David l-a poftit să mănânce şi să bea cu el, şi l-a îmbătat; şi seara. Urie a ieşit şi s-a culcat cu slujitorii stăpânului său, dar nu s-a pogorât acasă.

14. A doua zi dimineaţa, David a scris o scrisoare lui Ioab, şi a trimis-o prin Urie.

15. În scrisoarea aceasta scria: „Puneţi pe Urie în locul cel mai greu al luptei, şi trageţi-vă înapoi de la el, ca să fie lovit şi să moară.”

16. Ioab, împresurând cetatea, a pus pe Urie în locul pe care-l ştia apărat de ostaşi viteji.

17. Oamenii din cetate au făcut o ieşire şi s-au bătut împotriva lui Ioab; au căzut mulţi din popor, din slujitorii lui David, şi a fost ucis şi Urie, Hetitul.

18. Ioab a trimis un sol să istorisească lui David tot ce se petrecuse în luptă.

19. Şi a dat solului următoarea poruncă: „Când vei isprăvi de istorisit împăratului toate amănuntele luptei,

20. poate că se va mânia şi va zice: ,Pentru ce v-aţi apropiat de cetate să luptaţi împotriva ei? Nu ştiaţi că se aruncă săgeţi din vârful zidului?

21. Cine a omorât pe Abimelec, fiul lui Ierubeşet? Nu o femeie, care a aruncat peste el din vârful zidului o piatră de moară, şi n-a murit el la Tebeţ? Pentru ce v-aţi apropiat de zid?’ Atunci să-i spui: ,A murit şi robul tău Urie, Hetitul.”

22. Solul a plecat; şi, la sosire, a istorisit lui David tot ce-i poruncise Ioab.

23. Solul a zis lui David: „Oamenii aceia au fost mai tari decât noi; făcuseră o ieşire împotriva noastră în câmp, şi i-am dat înapoi noastră în câmp, şi i-am dat înapoi până la intrarea porţii,

24. dar arcaşii au tras de pe vârful zidului asupra slujitorilor tăi, şi mulţi din slujitorii împăratului au fost ucişi, şi a murit şi robul tău Urie, Hetitul.”

25. David a zis solului: „Iată ce să spui lui Ioab: ,Nu te munci pentru întâmplarea aceasta, căci sabia doboară când pe unul, când pe altul; bate cetatea cu putere, dărâmă-o. Şi tu, îmbărbătează-l!”

26. Nevasta lui Urie a aflat că bărbatul ei murise, şi a plâns pe bărbatul ei.

27. După ce au trecut zilele de jale, David a trimis s-o ia, şi a primit-o în casa lui. Ea i-a fost nevastă, şi i-a născut un fiu. Fapta lui David n-a plăcut Domnului.

 

Capitolul 12

1. Domnul a trimis pe Natan la David. Şi Natan a venit la el şi i-a zis: „Într-o cetate erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac.

2. Bogatul avea foarte multe oi şi foarte mulţi boi.

3. Săracul n-avea nimic decât o mieluşea, pe care o cumpărase; o hrănea, şi o creştea la el împreună cu copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar cu el, dormea la sânul lui, şi o privea ca pe fata lui.

4. A venit un călător la omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia săracului, şi a gătit-o pentru omul care venise la el.”

5. David s-a aprins foarte tare de mânie împotriva omului acestuia, şi a zis lui Natan: „Viu este Domnul că omul care a făcut lucrul acesta este vrednic de moarte.

6. Şi să dea înapoi patru miei, pentru că a săvârşit fapta aceasta, şi n-a avut milă.”

7. Şi Natan a zis lui David: „Tu eşti omul acesta!” Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Eu te-am uns împărat peste Israel, şi te-am scăpat din mâna lui Saul;

8. te-am făcut stăpân pe casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău, şi ţi-am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat.

9. Pentru ce dar au dispreţuit tu cuvântul Domnului, făcând ce este rău înaintea Lui? Ai lovit cu sabia pe Urie, Hetitul; ai luat de nevastă pe nevasta sa, şi pe el l-ai ucis cu sabia fiilor lui Amon.

10. Acum niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit, şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, Hetitul.’

11. Aşa vorbeşte Domnul. ,Iată, din casa ta voi ridica nenorocirea împotriva ta, şi voi lua de sub ochii tăi, pe nevestele tale şi le voi da altuia care se va culca cu ele în faţa soarelui acestuia.

12. Căci ai lucrat pe ascuns; Eu însă voi face lucru acesta în faţa întregului Israel şi în faţa soarelui.”

13. David a zis lui Natan: „Am păcătuit împotriva Domnului!” Şi Natan a zis lui David: „Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri.

14. Dar, pentru că ai făcut pe vrăjmaşii Domnului să-L hulească, săvârşind fapta aceasta, fiul care ţi s-a născut, va muri.”

15. Şi Natan a plecat acasă. Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Uirie, şi a fost greu bolnav.

16. David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil, şi a postit; şi când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ.

17. Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ; dar n-a voit, şi n-a mâncat nimic cu ei.

18. A şaptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut să-i dea de veste că a murit copilul. Căci ziceau: „Când copilul trăia încă, i-am vorbit, şi nu ne-a ascultat: cum să îndrăznim să-i spunem: ,A murit copilul?’ Are să se întristeze şi mai mult.”

19. David a băgat de seamă că slujitorii lui vorbeau în şoaptă între ei, şi a înţeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: „A murit copilul?” Şi ei au răspuns: „A murit.”

20. Atunci David s-a sculat de la pământ. S-a spălat, s-a uns, şi şi-a schimbat hainele; apoi s-a dus în casa Domnului, şi s-a închinat. Întorcându-se acasă, a cerut să i se dea să mănânce, şi a mâncat.

21. Slujitorii lui i-au zis: „Ce înseamnă ceea ce faci? Când trăia copilul, posteai şi plângeai; şi acum, când a murit copilul, te scoli şi mănânci!”

22. El a răspuns: „Când trăia copilul, posteam şi plângeam, căci ziceam: ,Cine ştie dacă nu Se va îndura Domnul de mine şi dacă nu va trăi copilul?’

23. Acum, când a murit, pentru ce să mai postesc? Pot să-l întorc în viaţă? Eu mă voi duce la el, dar el nu se va întoarce la mine.”

24. David a mângâiat pe nevasta sa Bet-Şeba, şi a intrat la ea şi s-a culcat cu ea. Ea a născut un fiu, pe care l-a numit Solomon, şi care a fost iubit de Domnul.

25. El l-a încredinţat în mâinile proorocului Natan, şi Natan i-a pus numele Iedidia (Iubitul Domnului), pentru Domnul.

26. Ioab, care împresura Raba fiilor lui Amon, a pus mâna pe cetatea împărătească,

27. şi a trimis soli lui David să-i spună: „Am început lupta împotriva Rabei, şi am pus stăpânire pe cetatea apelor;

28. strânge acum cealaltă parte a poporului, tăbărăşte împotriva cetăţii, şi ia-o, ca să n-o iau eu şi să vină asupra mea cinstea.”

29. David a strâns tot poporul, şi a mers asupra cetăţii Raba; a bătut-o şi a luat-o.

30. A luat cununa de pe capul împăratului ei, care cântărea un talant de aur şi era împodobită cu pietre scumpe. Au pus-o pe capul lui David, care a luat o foarte mare pradă din cetate.

31. A scos pe locuitori, şi i-a trecut prin ferestraie, prin grape de fier şi securi de fier, şi i-a pus în cuptoarele de cărămizi; aşa a făcut tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. David s-a întors la Ierusalim cu tot poporul.

 

Capitolul 13

1. După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o.

2. Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după sora sa Tamar; căci era fecioară, şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva.

3. Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret.

4. El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.”

5. Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat, şi fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: ,Dă voie surorii mele Tamar, să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd şi s-o iau din mâna ei.”

6. Amnon s-a culcat şi s-a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, şi Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină soru-mea Tamar să facă două turte sub ochii mei şi să le mănânc din mâna ei.”

7. David a trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon, şi pregăteşte-i o mâncare.”

8. Tamar s-a dus în casa fratelui ei Amnon, care era culcat. A luat plămădeală, a frământat-o, a pregătit turte înaintea lui, şi le-a copt;

9. luând apoi tigaia, le-a răsturnat înaintea lui.” Dar Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis: „Scoateţi pe toată lumea afară.” Şi toată lumea a ieşit afară de la el.

10. Atunci Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie, şi s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse, şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie.

11. Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino, soro, şi culcă-te cu mine.”

12. Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta.

13. Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta.”

14. Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea.

15. Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: „Scoală-te, şi du-te!”

16. Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut, izgonindu-mă.”

17. El n-a vrut s-o asculte şi, chemând băiatul care-i slujea, a zis: „Izgoneşte de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară, şi încuie uşa după ea!”

18. Ea avea o rochie pestriţă; căci aceasta era haina pe care o purtau fetele împăratului, câtă vreme erau fecioare. Slujitorul lui Amnon a scos-o afară, şi a încuiat uşa după ea.

19. Tamar şi-a presărat cenuşă pe cap, şi şi-a sfâşiat haina pestriţă; a pus mâna în cap, şi a plecat ţipând.

20. Fratele ei Absalom, i-a zis: „A stat fratele tău Amnon cu tine? Acum, soro, taci, căci este fratele tău; nu te prea trece cu firea din pricina aceasta.” Şi Tamar, nemângâiată, a locuit în casa fratelui ei Absalom.

21. Împăratul David a aflat toate aceste lucruri, şi s-a mâniat foarte tare.

22. Absalom n-a vorbit nici bine nici rău cu Amnon; dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe sora sa Tamar.

23. După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor la Baal-Haţor, lângă Efraim, a poftit pe toţi fiii împăratului.

24. Absalom s-a dus la împărat, şi a zis: „Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul şi slujitorii lui la robul tău.”

25. Şi împăratul a zis lui Absalom: „Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu-ţi fie greu.” Absalom a stăruit de el; dar împăratul n-a vrut să se ducă, şi l-a binecuvântat.

26. Absalom a zis: „Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.” Împăratul i-a răspuns: „Pentru ce să vină el cu tine?”

27. În urma stăruinţelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon şi toţi fiii săi.

28. Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luaţi seama când se va înveseli inima lui Amnon de vin, şi când vă voi zice: ,Loviţi pe Amnon!’ atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic: oare nu vă poruncesc eu? Fiţi tari, şi arătaţi-vă oameni de inimă!”

29. Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Şi toţi fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui, şi au fugit.

30. Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom, a ucis pe toţii fiii împăratului, şi că n-a mai rămas nici unul din ei.

31. Împăratul s-a sculat, şi-a rupt hainele, şi s-a culcat pe pământ, şi toţi slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfâşiate.

32. Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, a luat cuvântul şi a zis: „Să nu creadă domnul meu că toţi tinerii, fiii împăratului, au fost ucişi, căci numai Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom, din ziua când Amnon a necinstit pe sora sa Tamar.

33. Să nu se mai muncească dar împăratul, domnul meu, cu gândul că toţi fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit.

34. Absalom a fugit. Şi tânărul pus de strajă a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că o mare ceată venea pe drumul dinapoia lui, dinspre munte.

35. Ionadab a zis împăratului: „Iată că vin fiii împăratului! Astfel se adevereşte ce spunea robul tău”.

36. Pe când isprăvea el vorba, iată că fiii împăratului au venit. Au ridicat glasul, şi au plâns; şi împăratul şi toţi slujitorii lui au plâns mult.

37. Absalom fugise, şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheşurului. Şi David jelea în fiecare zi pe fiul său.

38. Absalom a stat trei ani la Gheşur, unde se dusese, după ce fugise.

39. Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon.

 

Capitolul 14

1. Ioab, fiul Ţeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom.

2. A trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită, şi i-a zis: „Fă-te că plângi, şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn, şi fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort.

3. Să te duci astfel la împărat, şi să-i vorbeşti aşa şi aşa.” Şi Ioab i-a spus ce trebuia să zică.

4. Femeia aceea din Tecoa s-a dus să vorbească împăratului. A căzut cu faţa la pământ, s-a închinat, şi a zis: „Împărate, scapă-mă!”

5. Împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Da, sunt văduvă, bărbatul mi-a murit!

6. Roaba ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp, şi n-a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celălalt, şi l-a omorât.

7. Şi iată că toată familia s-a ridicat împotriva roabei tale, zicând: ,Scoate încoace pe ucigaşul fratelui său! Vrem să-l omorâm, pentru viaţa fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar şi pe moştenitor!’ Ei ar stinge astfel şi tăciunele care-mi mai rămâne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume nici urmaş viu pe faţa pământului.”

8. Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.”

9. Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea, împărate, domnul meu, şi asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul şi scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit”.

10. Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine, şi nu se va mai atinge de tine.”

11. Ea a zis: „Să-şi aducă aminte împăratul de Domnul, Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească prăpădul, şi să nu mi se nimicească fiul!” Şi el a zis: „Viu este Domnul, că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!”

12. Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.” Şi el a zis: „Vorbeşte!”

13. Femeia a zis: „Pentru ce gândeşti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca şi vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a gonit?

14. Trebuie negreşit să murim, şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.

15. Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Şi roaba ta a zis: ,Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.

16. Da, împăratul va asculta pe roaba sa, ca să scape din mâna celor ce caută să ne nimicească, pe mine şi pe fiul meu, din moştenirea lui Dumnezeu.’

17. Roaba ta a zis: ,Cuvântul domnului meu împăratul să-mi dea odihnă. Căci domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine.”

18. Împăratul a răspuns, şi a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.” Şi femeia a zis: „Să vorbească domnul meu împăratul!”

19. Împăratul a zis atunci: „Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?” Şi femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putinţă nici o abatere nici la dreapta nici la stânga de la tot ce a zis domnul meu împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit, şi a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte.

20. Ca să dea o altă înfăţişare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atât de înţelept ca şi un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pământ.”

21. Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te dar, de adu înapoi pe tânărul Absalom.”

22. Ioab a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat, şi a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaşte azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său.”

23. Ioab s-a sculat, a plecat în Gheşur, şi a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim.

24. Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui, şi să nu-mi vadă faţa.” Şi Absalom s-a dus în casa lui, şi n-a văzut faţa împăratului.

25. Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţii lui; din talpa piciorului până în creştetul capului, n-avea nici un cusur.

26. Când îşi tundea capul – şi-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.

27. Lui Absalom i s-au născut trei fii, şi o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip.

28. Absalom a locuit doi ani la Ierusalim, fără să vadă faţa împăratului.

29. Apoi a chemat pe Ioab, să-l trimită la împăratul: dar Ioab n-a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară; şi Ioab tot n-a vrut să vină.

30. Absalom a zis atunci slujitorilor lui: „Vedeţi, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şi puneţi-i foc.” Şi slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului.

31. Ioab s-a sculat şi s-a dus la Absalom acasă. Şi i-a zis: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?”

32. Absalom a răspuns lui Ioab: „Iată, ţi-am trimis vorbă şi ţi-am zis: ,Vino aici, şi te voi trimite la împărat să-i spui: ,Pentru ce m-am întors din Gheşur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu şi acum acolo. Doresc acum să văd faţa împăratului; şi dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.’

33. Ioab s-a dus la împărat, şi i-a spus lucrul acesta. Şi împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.

 

Capitolul 15

1. După aceea, Absalom şi-a pregătit care şi cai, şi cinci zeci de oameni care alergau înaintea lui.

2. Se scula dis-de-dimineaţă, şi stătea la marginea drumului la poartă. Şi ori de câte ori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: „Din ce cetate eşti?” După ce-i răspundea: „Sunt din cutare seminţie a lui Israel”,

3. Absalom îi zicea: „Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.”

4. Absalom zicea: „De m-ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată, ar veni la mine, şi i-aş face dreptate.”

5. Şi când se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mâna, îl apuca, şi-l săruta.

6. Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel care se duceau la împărat să ceară dreptate. Şi Absalom câştiga inima oamenilor lui Israel.

7. După trecere de patruzeci de ani, Absalom a zis împăratului: „Dă-mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruinţă pe care am făcut-o Domnului.

8. Căci robul tău a făcut o juruinţă, când locuiam la Gheşur în Siria; şi am zis: ,Dacă mă va aduce Domnul înapoi la Ierusalim, voi da cinste Domnului.”

9. Împăratul i-a zis: „Du-te în pace.” Absalom s-a sculat, şi a plecat la Hebron.

10. Absalom a trimis iscoade în toate seminţiile lui Israel, să spună: „Când veţi auzi sunetul trâmbiţei, să ziceţi: ,Absalom s-a făcut împărat la Hebron!”

11. Două sute de oameni din Ierusalim, care fuseseră poftiţi, au însoţit pe Absalom; şi l-au însoţit în prostia lor, fără să ştie nimic.

12. Pe când aducea Absalom jertfele, a trimis în cetatea Ghilo după Ahitofel, Ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare de partea lui Absalom.

13. Cineva a venit şi a dat de ştire lui David, şi a zis: „Inima oamenilor lui Israel s-a întors spre Absalom.”

14. Şi David a zis tuturor slujitorilor lui care erau cu el la Ierusalim: „Sculaţi-vă să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiţi-vă de plecare; altfel, nu va întârzia să ne ajungă, şi va arunca nenorocirea peste noi, şi va trece cetatea prin ascuţişul sabiei.”

15. Slujitorii împăratului i-au zis: „Slujitorii tăi vor face tot ce va voi domnul nostru împăratul.”

16. Împăratul a ieşit, şi toată casa lui mergea după el; şi a lăsat zece ţiitoare pentru paza casei.

17. Împăratul a ieşit astfel, şi tot poporul îl urma. Şi s-au oprit la cea din urmă casă.

18. Toţi slujitorii lui, toţi Cheretiţii şi toţi Peletiţii, au trecut alături de el; şi toţi Gatiţii, în număr de şase sute de oameni, veniţi din Gat după el, au trecut înaintea împăratului.

19. Împăratul a zis lui Itai din Gat: „Pentru ce să vii şi tu cu noi? Întoarce-te, şi rămâi cu împăratul, căci eşti străin, şi ai fost luat chiar din ţara ta.

20. De ieri ai venit, şi azi să te fac să rătăceşti cu noi încoace şi încolo, când nici eu însumi nu ştiu unde mă duc! Întoarce-te, şi ia şi pe fraţii tăi cu tine. Domnul să se poarte cu tine cu bunătate şi credincioşie!”

21. Itai a răspuns împăratului, şi a zis: „Viu este Domnul şi viu este domnul meu împăratul, că în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.”

22. David a zis atunci lui Itai: „Du-te şi treci!” Şi Itai din Gat a trecut înainte, cu toţi oamenii lui şi toţi copiii care erau cu el.

23. Tot ţinutul plângea şi scoteau ţipete mari, la trecerea întregului popor. Împăratul a trecut apoi şi el pârâul Chedron, şi tot poporul a apucat pe drumul care duce în pustie.

24. Ţadoc era şi el acolo, şi cu el toţi Leviţii, ducând chivotul legământului lui Dumnezeu; şi au aşezat jos chivotul lui Dumnezeu, şi Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieşit din cetate.

25. Împăratul a zis lui Ţadoc: „Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi şi mă va face să văd chivotul şi locaşul lui.

26. Dar dacă va zice: ,Nu-mi place de tine’, iată-mă, să facă ce va crede cu mine.

27. Împăratul a mai zis preotului Ţadoc: ,Înţelegi? Întoarce-te în pace în cetate, cu fiul tău Ahimaaţ, şi cu Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii ai voştri.

28. Vedeţi, voi aştepta în câmpiile pustiei, până ce-mi vor veni veşti din partea voastră.”

29. Astfel Ţadoc şi Abiatar au dus înapoi chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim, şi au rămas acolo.

30. David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit, şi mergea cu picioarele goale; şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul, şi suiau plângând.

31. Au venit şi au spus lui David: „Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.” Şi David a zis: „Doamne, nimiceşte sfaturile lui Ahitofel!”

32. Când a ajuns David pe vârf, unde s-a închinat înaintea lui Dumnezeu, iată că Huşai, Architul, a venit înaintea lui, cu haina sfâşiată şi capul acoperit cu ţărână.

33. David i-a zis: „Dacă vei veni cu mine, îmi vei fi o povară.

34. Dimpotrivă, vei nimici pentru mine sfaturile lui Ahitofel, dacă te vei întoarce în cetate, şi vei zice lui Absalom: ,Împărate, eu voi fi robul tău; odinioară am fost robul tatălui tău, dar acum sunt robul tău.’

35. Preoţii Ţadoc şi Abiatar nu vor fi acolo cu tine? Tot ce vei afla din casa împăratului spune preoţilor Ţadoc şi Abiatar.

36. Şi fiindcă ei au acolo la ei pe cei doi fii ai lor, pe Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, şi pe Ionatan, fiul lui Abiatar, prin ei îmi veţi trimite tot ce veţi afla.

37. Huşai, prietenul lui David, s-a întors dar în cetate. Şi Absalom a intrat în Ierusalim.

 

Capitolul 16

1. Când trecuse David puţin de vârf, iată că Ţiba, slujitorul lui Mefiboşet, a venit înaintea lui cu doi măgari înşeuaţi, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de roade de vară, şi un burduf cu vin.

2. Împăratul a zis lui Ţiba: „Ce vrei să faci cu acestea?” Şi Ţiba a răspuns: „Măgarii sunt pentru casa împăratului, pentru călărie, pâinile şi roadele de vară sunt pentru hrana tinerilor, şi vinul pentru potolirea setei celor ce vor fi obosiţi în pustie.

3. Împăratul a zis: ,Unde este fiul stăpânului tău?’ Şi Ţiba a răspuns împăratului: ,Iată, a rămas la Ierusalim, căci a zis: ,Astăzi casa lui Israel îmi va da înapoi împărăţia tatălui meu.”

4. Împăratul a zis lui Ţiba: „Tot ce este al lui Mefiboşet este al tău.” Şi Ţiba a zis: „Mă închin cu plecăciune! Să capăt trecere înaintea ta, împărate, domnul meu!”

5. David ajunsese până la Bahurim. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând,

6. şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului.

7. Şimei vorbea astfel când blestema: „Du-te, du-te, om al sângelui, om rău!

8. Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mâinile fiului tău Absalom; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sângelui!”

9. Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.”

10. Dar împăratul a zis: „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: ,Blestemă pe David!’ Cine-i va zice dar: ,Pentru ce faci aşa?”

11. Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult Beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis.

12. Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”

13. David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, şi vântura praf.

14. Împăratul şi tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefim, şi acolo s-au odihnit.

15. Absalom şi tot poporul, bărbaţii lui Israel, intraseră în Ierusalim. Ahitofel era şi el cu Absalom.

16. Când a ajuns Huşai, Architul, prietenul lui David, la Absalom, i-a zis: „Trăiască împăratul! Trăiască împăratul!”

17. Şi Absalom a zis lui Huşai: „Iată cât de mult ţii tu la prietenul tău! Pentru ce nu te-ai dus cu prietenul tău?”

18. Huşai a răspuns lui Absalom: „Pentru că vreau să fiu al aceluia pe care l-a ales Domnul şi tot poporul acesta şi toţi bărbaţii lui Israel, şi cu el vreau să rămân.

19. De altfel, cui îi voi sluji? Nu fiului său? Cum am slujit tatălui tău, aşa îţi voi sluji şi ţie.”

20. Absalom a zis lui Ahitofel: „Sfătuiţi-vă împreună; ce avem de făcut?”

21. Şi Ahitofel a zis lui Absalom: „Intră la ţiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel, tot Israelul va şti că te-ai făcut urât tatălui tău, şi mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări.”

22. Au întins un cort pentru Absalom pe acoperiş, şi Absalom a intrat la ţiitoarele tatălui său, în faţa întregului Israel.

23. Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atâta putere ca şi când ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu. Tot aşa era cu toate sfaturile lui Ahitofel, fie pentru David, fie pentru Absalom.

 

Capitolul 17

1. Ahitofel a zis lui Absalom: „Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni! Mă voi scula, şi voi urmări pe David chiar în noaptea aceasta.

2. Îl voi lua pe neaşteptate, când va fi obosit şi va avea mâinile slăbite, îl voi înspăimânta, şi tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat,

3. şi voi aduce înapoi la tine pe tot poporul; moartea omului pe care-l urmăreşti va face ca toţi să se întoarcă, şi tot poporul va fi în pace.”

4. Cuvintele acestea au plăcut lui Absalom şi tuturor bătrânilor lui Israel.

5. Dar Absalom a zis: „Chemaţi şi pe Huşai, Architul, şi să auzim şi ce va zice el.”

6. Huşai a venit la Absalom, şi Absalom i-a zis: „Iată cum a vorbit Ahitofel; trebuie să facem ce a zis el, sau nu? Spune tu!”

7. Huşai a răspuns lui Absalom: „De data aceasta, sfatul pe care ţi l-a dat Ahitofel nu este bun.”

8. Şi Huşai a zis: „Tu cunoşti vitejia tatălui tău şi a oamenilor lui; sunt înfuriaţi ca o ursoaică de pe câmp, căreia i s-au răpit puii. Tatăl tău este un om de război, şi nu va petrece noaptea cu poporul;

9. iată, acum, stă ascuns în vreo groapă sau în vreun alt loc. Şi dacă, de la început, vor cădea unii sub loviturile lor, se va auzi îndată, şi se va zice: ,Poporul care urma pe Absalom a fost înfrânt!’

10. Atunci cel mai viteaz, chiar dacă ar fi avut o inimă de leu, se va înspăimânta; căci tot Israelul ştie că tatăl tău este un viteaz, şi că are nişte viteji cu el.

11. Sfatul meu este dar ca tot Israelul să se strângă la tine, de la Dan până la Beer-Şeba, o mulţime ca nisipul de pe marginea mării. Şi tu însuţi să mergi la luptă.