FAPTELE APOSTOLILOR
1. Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,
2. de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese.
3. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
4. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.
5. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
6. Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”
7. El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
8. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
10. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb,
11. şi au zis: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
12. Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov.
14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.
15. În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor, – numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, – şi a zis:
16. „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.
17. El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
18. Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
19. Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: ,Acheldama’, adică: ,Ogorul sângelui.’ –
20. În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ,Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!’ Şi: ,Slujba lui s-o ia altul!’
21. Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,
22. cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit, unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.
23. Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.
24. Apoi au făcut următoarea rugăciune: ,Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales,
25. ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.’
26. Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.
1. În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
4. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.
5. Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
6. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
7. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni?
8. Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
9. Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia,
10. Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi,
11. Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”
12. Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”
13. Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: „Sunt plini de must!”
14. Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le-a zis: „Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!
15. Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.
16. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:
17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!
18. Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.
19. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
20. soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
21. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”
22. Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
23. pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
24. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
25. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
26. De aceea, mi se bucură inima, şi mi se înveseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:
27. căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.”
29. Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.
30. Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
31. despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.
32. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai lui.
33. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
34. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea,
35. până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.’
36. Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.”
37. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”
38. „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
39. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
40. Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
41. Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
42. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.
43. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
44. Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte.
45. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
46. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.
47. Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.
1. Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.
2. Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului, numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.
3. Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.
4. Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el, şi a zis: „Uită-te la noi!”
5. Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva de la ei.
6. Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”
7. L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;
8. dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, şi lăudând pe Dumnezeu.
9. Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu.
10. Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de pomană, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră.
11. Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.
12. Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul, şi a zis norodului: „Bărbaţi Israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?
13. Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.
14. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
15. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.
16. Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.
17. Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.
18. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
19. Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare,
20. şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,
21. pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.
22. În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune.
23. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.”
24. De asemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea.
25. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.”
26. Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”
1. Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,
2. foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.
3. Au pus mâinile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase.
4. Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.
5. A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
7. Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
9. Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10. s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
11. El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.’
12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”
13. Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
14. Dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15. Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s-au sfătuit între ei,
16. şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui.
17. Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
18. Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
19. Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;
20. căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”
21. I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
23. După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
24. Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
25. Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ,Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?
26. Împăraţii pământului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.’
27. În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
28. ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
29. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30. şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.”
31. După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32. Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34. Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute,
35. şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru,
37. a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.
1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,
2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, şi a pus-o la picioarele apostolilor.
3. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
5. Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos, şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
6. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară, şi l-au îngropat.
7. Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
8. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”
9. Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău, sunt la uşă, şi te vor lua şi pe tine.”
10. Ea a căzut îndată la picioarele lui, şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară, şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.
12. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon,
13. şi nici unul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.
14. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;
15. până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
16. Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.
17. Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,
18. au pus mâinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte.
19. Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară, şi le-a zis:
20. „Duceţi-vă, staţi în Templu, şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.”
21. Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în Templu, şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el, au venit pe neaşteptate, au adunat Soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel, şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli.
22. Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel:
23. „Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.”
24. Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi, şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări.
25. Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii, pe care i-aţi băgat în temniţă, stau în Templu, şi învaţă pe norod.”
26. Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii, şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.
27. După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel:
28. „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră, şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.”
29. Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!
30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
31. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.
32. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
33. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să-i omoare.
34. Dar un Fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.
35. Apoi le-a zis: „Bărbaţi Israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora.
36. Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră, au fost risipiţi şi nimiciţi.
37. După el s-a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră, au fost risipiţi.
38. Şi acum, eu vă spun: ,Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;
39. dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.”
40. Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat drumul.
41. Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.
42. Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.
1. În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, Evreii care vorbeau greceşte, cârteau împotriva Evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.
2. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.
3. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.
4. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.”
5. Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
6. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.
7. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.
8. Ştefan era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod.
9. Unii din sinagoga, numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor, şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte Iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan;
10. dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.
11. Atunci au pus la cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu.”
12. Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el, şi l-au dus în Sobor.
13. Au scos nişte martori mincinoşi, care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui locaş sfânt şi împotriva Legii.
14. În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locaşul acesta, şi va schimba obiceiurile, pe care ni le-a dat Moise.”
15. Toţi cei ce şedeau în Sobor, s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger.
1. Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?”
2. Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran.
3. Şi i-a zis: ,Ieşi din ţara ta şi din familia ta, şi du-te în ţara, pe care ţi-o voi arăta.”
4. El a ieşit atunci din ţara Haldeilor, şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.
5. Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă deloc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui, şi seminţei lui după el, măcar că n-avea nici un copil.
6. Dumnezeu i-a spus că sămânţa lui va locui într-o ţară străină, va fi robită, şi va fi chinuită patru sute de ani.
7. ,Dar neamul, căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu’, a zis Dumnezeu. ,După aceea, vor ieşi, şi-Mi vor sluji în locul acesta.’
8. Apoi i-a dat legământul tăierii împrejur; şi astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta; Isaac a născut şi a tăiat împrejur pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9. Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el,
10. şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.
11. A venit o foamete în tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi părinţii noştri nu găseau merinde.
12. Iacov a auzit că în Egipt era grâu, şi a trimis pe părinţii noştri întâiaşi dată acolo.
13. Şi când au venit a doua oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, şi Faraon a aflat din ce neam era Iosif.
14. Apoi Iosif a trimis să cheme pe tatăl său Iacov şi pe toată familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.
15. Iacov s-a pogorât în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri.
16. Şi au fost strămutaţi la Sihem, şi puşi în mormântul, pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui Emor, în Sihem.
17. Se apropia vremea când trebuia să se împlinească făgăduinţa, pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s-a înmulţit în Egipt,
18. până când s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoştea pe Iosif.
19. Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru, şi a chinuit pe părinţii noştri, până acolo ca să-şi lepede pruncii, ca să nu trăiască.
20. Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.
21. Şi când a fost lepădat, l-a luat fiica lui Faraon, şi l-a crescut ca pe copilul ei.
22. Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptenilor, şi era puternic în cuvinte şi în fapte.
23. El avea patruzeci de ani, când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.
24. A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, şi a omorât pe Egiptean.
25. Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da izbăvirea; dar n-au priceput.
26. A doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor, şi i-a îndemnat la pace. ,Oamenilor’, a zis el, ,voi sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?’
27. Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrâncit, şi i-a zis: ,Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi?
28. Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorât ieri pe Egiptean?’
29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit, şi s-a dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii.
30. Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug.
31. Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
32. care i-a zis: ,Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov.’ Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite.
33. Domnul i-a zis: ,Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai, este un pământ sfânt.
34. Am văzut suferinţa poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi M-am pogorât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.’
35. Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când au zis: ,Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?’ Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.
36. El i-a scos din Egipt, şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie, şi în pustie, patruzeci de ani.
37. Acest Moise a zis fiilor lui Israel: ,Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine: de el să ascultaţi.”
38. El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
39. Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt,
40. şi au zis lui Aaron: ,Fă-ne nişte dumnezei, care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.’
41. Şi în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului, şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.
42. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei, şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea proorocilor: ,Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel?…
43. Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.’
44. Părinţii noştri aveau în pustie cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul, pe care-l văzuse.
45. Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de Neamurile, pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David.
46. David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu, şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.
47. Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.
48. Dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice proorocul:
49. ,Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?
50. N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”
51. …”Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
52. Pe care din prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum, şi L-aţi omorât.
53. voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…”
54. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă, şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;
56. şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
57. Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile, şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.
58. L-au târât afară din cetate, şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
59. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”
60. Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi după aceste vorbe, a adormit.
1. Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.
2. Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan, şi l-au jelit cu mare tânguire.
3. Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă.
4. Cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvântul.
5. Filip s-a coborât în cetatea Samariei, şi le-a propovăduit pe Hristos.
6. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele, pe care le făcea.
7. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.
8. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.
9. În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.
10. Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte, şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte ,mare’.
11. Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.
12. Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.
13. Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.
14. Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan.
15. Aceştia au venit la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
16. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.
17. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.
18. Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani,
19. şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.”
20. Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
21. Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.
22. Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;
23. căci văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.”
24. Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis.”
25. După ce au mărturisit despre Cuvântul Domnului, şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s-au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de ale Samaritenilor.
26. Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: „Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.”
27. Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine,
28. se întorcea de acolo, şi şedea în carul lui, şi citea pe proorocul Isaia.
29. Duhul a zis lui Filip: „Du-te, şi ajunge carul acesta!”
30. Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?”
31. Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el.
32. Locul din Scriptură, pe care-l citea, era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;
33. în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”
34. Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”
35. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus.
36. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”
37. Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
38. A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.
39. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,
40. Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.
1. Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot,
2. şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
3. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.
4. El a căzut la pământ, şi a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
5. „Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. „Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
6. Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
7. Oamenii care-l însoţeau, au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
8. Saul s-a sculat de la pământ; şi măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini, şi l-au dus în Damasc.
9. Trei zile n-a văzut, şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
10. În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el.
11. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă ,Dreaptă’, şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;
12. şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el, şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.”
13. „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele, pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim;
14. ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.
15. Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel;
16. şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
17. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul, şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt.”
18. Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat, şi a fost botezat.
19. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc.
20. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
21. Toţi cei ce-l ascultau, rămâneau uimiţi, şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?”
22. Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult, şi făcea de ruşine pe Iudeii, care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
23. După câtva timp, Iudeii s-au sfătuit să-l omoare;
24. şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare.
25. Dar într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă.
26. Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.
27. Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli, şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.
28. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim,
29. şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu Evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare.
30. Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezarea, şi l-au pornit la Tars. Vindecarea lui Enea.
31. Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.
32. Pe când cerceta Petru pe toţi sfinţii, s-a pogorât şi la cei ce locuiau în Lida.
33. Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat.
34. „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te, şi fă-ţi patul.” Şi Enea s-a sculat îndată.
35. Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona, l-au văzut, şi s-au întors la Domnul.
36. În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume, care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.
37. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit, şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus.
38. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el, să-l roage: Nu pregeta să vii până la noi.
39. Petru s-a sculat, şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând, şi i-au arătat hainele şi cămăşile, pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.
40. Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat, şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup, şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii, şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.
41. El i-a dat mâna, şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve, şi le-a pus-o înainte vie.
42. Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi mulţi au crezut în Domnul.
43. Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar, numit Simon.
1. În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”.
2. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
3. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: „Cornelie!”
4. Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
5. Trimite acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.
6. El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”
7. Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul;
8. şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
9. A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea.
10. L-a ajuns foamea, şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.
11. A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.
12. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului.
13. Şi un glas i-a zis: „Pietre, scoală-te, taie şi mănâncă.”
14. „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.”
15. Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
16. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.
17. Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei, pe care o avusese, iată că, oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă,
18. şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.
19. Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni;
20. scoală-te, pogoară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimis.”
21. Petru deci s-a pogorât, şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela, pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?”
22. Ei au răspuns: „Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe care i le vei spune.”
23. Petru deci i-a chemat înăuntru, şi i-a găzduit.
24. A doua zi, s-a sculat, şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezarea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase.
25. Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui, şi i s-a închinat.
26. Dar Petru l-a ridicat, şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!”
27. Şi vorbind cu el, a intrat în casă, şi a găsit adunaţi pe mulţi.
28. „Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam, sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat.
29. De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat; vă întreb dar, cu ce gând aţi trimis după mine?”
30. Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare,
31. şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.
32. Trimite dar la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare; când va veni el, îţi va vorbi.”
33. Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”
34. Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,
35. ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.
36. El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel, şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
37. Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începând din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
38. cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
39. Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.
40. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate,
41. nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.
42. Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului, şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
43. Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
44. Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.
45. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.
46. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:
47. „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”
48. Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.
1. Apostolii şi fraţii, care erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.
2. Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur,
3. şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur, şi ai mâncat cu ei.”
4. Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:
5. „Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit până la mine.
6. Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.
7. Şi am auzit un glas, care mi-a zis: ,Pietre, scoală-te, taie şi mănâncă.’
8. Dar eu am răspuns: ,Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.’
9. Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: ,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.’
10. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.
11. Şi iată că îndată, trei oameni trimişi din Cezarea la mine, au stat la poarta casei, în care eram.
12. Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului.
13. El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui, şi zicându-i: ,Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
14. care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta.’
15. Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început.
16. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ,Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.’
17. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar, ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
18. După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”
19. Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvântul numai Iudeilor.
20. Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
21. Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.
22. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23. Când a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.
24. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul.
25. Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;
26. şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâiaşi dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.
27. În vremea aceea, s-au pogorât nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia.
28. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.
29. Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, care locuiau în Iudea,
30. ceea ce au şi făcut; şi au trimis acest ajutor la prezbiteri (Sau: bătrâni.) prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.
1. Cam pe aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască;
2. şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3. Când a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimilor. –
4. După ce l-a prins, şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului.
5. Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
6. În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.
7. Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.
8. Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.”
9. Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
10. După ce au trecut de straja întâia şi a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.
11. Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său, şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul Iudeu.”
12. După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă, şi se rugau.
13. A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.
14. A cunoscut glasul lui Petru: şi de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.
15. „Eşti nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”
16. Petru însă bătea mereu. Au deschis, şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.
17. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă, şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit, şi s-a dus într-alt loc.
18. Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a făcut Petru.
19. Irod, după ce l-a căutat în toate părţile, şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori, şi a poruncit să-i omoare. În urmă s-a pogorât din Iudea la Cezarea, ca să rămână acolo.
20. Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el; şi după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului.
21. Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi le vorbea.
22. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
23. Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi.
24. Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, şi numărul ucenicilor se mărea.
25. Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.
1. În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.
2. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”
3. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece.
4. Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5. Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
6. După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus,
7. care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul, şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
8. Dar Elima, vrăjitorul, – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător de la credinţă.
9. Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el,
10. şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?
11. Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric, şi căuta bâjbâind nişte oameni, care să-l ducă de mână.
12. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut, şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.
13. Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos, şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei, şi s-a întors la Ierusalim.
14. Din Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos.
15. După citirea Legii şi a Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi”.
16. Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna, şi a zis: „Bărbaţi Israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi!
17. Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinţii noştri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul şederii lui în ţara Egiptului, şi l-a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic.
18. Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.
19. Şi, după ce a nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
20. După aceste lucruri le-a dat judecători, până la proorocul Samuel.
21. Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin;
22. apoi l-a înlăturat, şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.”
23. Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
24. Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.
25. Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, zicea: „Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor.”
26. Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
27. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
28. Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare.
29. Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi L-au pus într-un mormânt.
30. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
31. El S-a arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi care acum sunt martorii Lui înaintea norodului.
32. Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
33. Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
34. Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: „Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe care le-am făcut lui David.”
35. De aceea mai zice şi în alt psalm: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”
36. Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi, şi a văzut putrezirea.
37. Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea.
38. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;
39. şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.
40. Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în prooroci:
41. „Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.” Prigonirile Iudeilor.
42. Când au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.
43. Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.
44. În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
45. Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, şi-l batjocoreau.
46. Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.
47. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: ,Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”
48. Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.
49. Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara.