FAPTELE APOSTOLILOR
1. Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,
2. de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor, pe care-i alesese.
3. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
4. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.
5. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
6. Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”
7. El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa.
8. Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor.
10. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb,
11. şi au zis: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”
12. Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
13. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov.
14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.
15. În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor, – numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, – şi a zis:
16. „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.
17. El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
18. Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
19. Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: ,Acheldama’, adică: ,Ogorul sângelui.’ –
20. În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: ,Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!’ Şi: ,Slujba lui s-o ia altul!’
21. Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,
22. cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit, unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.
23. Ei au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.
24. Apoi au făcut următoarea rugăciune: ,Doamne, Tu, care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales,
25. ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda, ca să meargă la locul lui.’
26. Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.
1. În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.
4. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.
5. Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
6. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui.
7. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu sunt Galileeni?
8. Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?
9. Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudea, Capadocia, Pont, Asia,
10. Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile Libiei dinspre Cirena, oaspeţi din Roma, Iudei sau prozeliţi,
11. Cretani şi Arabi, îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!”
12. Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă, şi ziceau unii către alţii: „Ce vrea să zică aceasta?”
13. Dar alţii îşi băteau joc, şi ziceau: „Sunt plini de must!”
14. Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le-a zis: „Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!
15. Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.
16. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel:
17. „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri!
18. Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci.
19. Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;
20. soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.
21. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”
22. Bărbaţi Israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi;
23. pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.
24. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.
25. Căci David zice despre El: „Eu aveam totdeauna pe Domnul înaintea mea, pentru că El este la dreapta mea, ca să nu mă clatin.
26. De aceea, mi se bucură inima, şi mi se înveseleşte limba; chiar şi trupul mi se va odihni în nădejde:
27. căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.
28. Mi-ai făcut cunoscut căile vieţii, şi Mă vei umple de bucurie cu starea Ta de faţă.”
29. Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit, fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.
30. Fiindcă David era prooroc, şi ştia că Dumnezeu îi făgăduise cu jurământ că va ridica pe unul din urmaşii săi pe scaunul lui de domnie,
31. despre învierea lui Hristos a prorocit şi a vorbit el, când a zis că sufletul lui nu va fi lăsat în Locuinţa morţilor, şi trupul lui nu va vedea putrezirea.
32. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi suntem martori ai lui.
33. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.
34. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice: „Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea,
35. până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.’
36. Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.”
37. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”
38. „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
39. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
40. Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
41. Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.
42. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.
43. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne.
44. Toţi cei ce credeau, erau împreună la un loc, şi aveau toate de obşte.
45. Îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.
46. Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă.
47. Ei lăudau pe Dumnezeu, şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi.
1. Petru şi Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.
2. Acolo era un om olog din naştere, care era dus şi pus în toate zilele la poarta Templului, numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă de la cei ce intrau în Templu.
3. Omul acesta, când a văzut pe Petru şi pe Ioan că voiau să intre în Templu, le-a cerut milostenie.
4. Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el, şi a zis: „Uită-te la noi!”
5. Şi el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva de la ei.
6. Atunci Petru i-a zis: „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!”
7. L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;
8. dintr-o săritură a fost în picioare, şi a început să umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sărind, şi lăudând pe Dumnezeu.
9. Tot norodul l-a văzut umblând şi lăudând pe Dumnezeu.
10. Îl cunoşteau că era cel ce şedea la poarta „Frumoasă” a Templului, ca să ceară de pomană, şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru cele ce i se întâmplaseră.
11. Fiindcă el se ţinea de Petru şi de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon.
12. Petru, când a văzut lucrul acesta, a luat cuvântul, şi a zis norodului: „Bărbaţi Israeliţi, pentru ce vă miraţi de lucrul acesta? De ce vă uitaţi cu ochii ţintă la noi, ca şi cum prin puterea noastră sau prin cucernicia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?
13. Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, Dumnezeul părinţilor noştri, a proslăvit pe Robul Său Isus, pe care voi L-aţi dat în mâna lui Pilat; şi v-aţi lepădat de El înaintea lui, măcar că el era de părere să-I dea drumul.
14. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Neprihănit, şi aţi cerut să vi se dăruiască un ucigaş.
15. Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui.
16. Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.
17. Şi acum, fraţilor, ştiu că din neştiinţă aţi făcut aşa, ca şi mai marii voştri.
18. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor proorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
19. Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare,
20. şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,
21. pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.
22. În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune.
23. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.”
24. De asemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea.
25. Voi sunteţi fiii proorocilor şi ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinţii noştri, când a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta.”
26. Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.”
1. Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,
2. foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.
3. Au pus mâinile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă până a doua zi; căci se înserase.
4. Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.
5. A doua zi, mai marii norodului, bătrânii şi cărturarii s-au adunat împreună la Ierusalim,
6. cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
7. Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?”
8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
9. Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10. s-o ştiţi toţi, şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
11. El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.’
12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”
13. Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
14. Dar fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15. Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s-au sfătuit între ei,
16. şi au zis: „Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s-a făcut o minune vădită, pe care n-o putem tăgădui.
17. Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să-i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.”
18. Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
19. Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu;
20. căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.”
21. I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.
22. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
23. După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii.
24. Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
25. Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ,Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşarte?
26. Împăraţii pământului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.’
27. În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
28. ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
29. Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala,
30. şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus.”
31. După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32. Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34. Căci nu era nici unul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute,
35. şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru,
37. a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.
1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,
2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, şi a pus-o la picioarele apostolilor.
3. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
5. Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos, şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
6. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară, şi l-au îngropat.
7. Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
8. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”
9. Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău, sunt la uşă, şi te vor lua şi pe tine.”
10. Ea a căzut îndată la picioarele lui, şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară, şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.
12. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon,
13. şi nici unul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.
14. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;
15. până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
16. Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.
17. Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,
18. au pus mâinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte.
19. Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară, şi le-a zis:
20. „Duceţi-vă, staţi în Templu, şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.”
21. Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în Templu, şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el, au venit pe neaşteptate, au adunat Soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel, şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli.
22. Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel:
23. „Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.”
24. Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi, şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări.
25. Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii, pe care i-aţi băgat în temniţă, stau în Templu, şi învaţă pe norod.”
26. Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii, şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.
27. După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel:
28. „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră, şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.”
29. Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!
30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
31. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.
32. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
33. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să-i omoare.
34. Dar un Fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.
35. Apoi le-a zis: „Bărbaţi Israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora.
36. Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră, au fost risipiţi şi nimiciţi.
37. După el s-a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră, au fost risipiţi.
38. Şi acum, eu vă spun: ,Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;
39. dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.”
40. Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat drumul.
41. Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.
42. Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.
1. În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, Evreii care vorbeau greceşte, cârteau împotriva Evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.
2. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.
3. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta.
4. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.”
5. Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
6. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.
7. Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.
8. Ştefan era plin de har şi de putere, şi făcea minuni şi semne mari în norod.
9. Unii din sinagoga, numită a Izbăviţilor, a Cirinenilor, şi a Alexandrinilor, împreună cu nişte Iudei din Cilicia şi din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ştefan;
10. dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el.
11. Atunci au pus la cale pe nişte oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu.”
12. Au întărâtat norodul, pe bătrâni şi pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el, şi l-au dus în Sobor.
13. Au scos nişte martori mincinoşi, care au zis: „Omul acesta nu încetează să spună cuvinte de hulă împotriva acestui locaş sfânt şi împotriva Legii.
14. În adevăr, l-am auzit zicând că acest Isus din Nazaret va dărâma locaşul acesta, şi va schimba obiceiurile, pe care ni le-a dat Moise.”
15. Toţi cei ce şedeau în Sobor, s-au uitat ţintă la Ştefan, şi faţa lui li s-a arătat ca o faţă de înger.
1. Marele preot a zis: „Aşa stau lucrurile?”
2. Ştefan a răspuns: „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul slavei S-a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, înainte ca să se aşeze în Haran.
3. Şi i-a zis: ,Ieşi din ţara ta şi din familia ta, şi du-te în ţara, pe care ţi-o voi arăta.”
4. El a ieşit atunci din ţara Haldeilor, şi s-a aşezat în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a strămutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum.
5. Din ţara aceea nu i-a dat nimic în stăpânire, nici măcar o palmă deloc, ci i-a făgăduit că i-o va da în stăpânire lui, şi seminţei lui după el, măcar că n-avea nici un copil.
6. Dumnezeu i-a spus că sămânţa lui va locui într-o ţară străină, va fi robită, şi va fi chinuită patru sute de ani.
7. ,Dar neamul, căruia îi vor fi robi, îl voi judeca Eu’, a zis Dumnezeu. ,După aceea, vor ieşi, şi-Mi vor sluji în locul acesta.’
8. Apoi i-a dat legământul tăierii împrejur; şi astfel Avraam, când a născut pe Isaac, l-a tăiat împrejur în ziua a opta; Isaac a născut şi a tăiat împrejur pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9. Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el,
10. şi l-a izbăvit din toate necazurile lui; i-a dat înţelepciune şi trecere înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, care l-a pus dregător peste Egipt şi peste toată casa lui.
11. A venit o foamete în tot Egiptul şi Canaanul. Nevoia era mare, şi părinţii noştri nu găseau merinde.
12. Iacov a auzit că în Egipt era grâu, şi a trimis pe părinţii noştri întâiaşi dată acolo.
13. Şi când au venit a doua oară, Iosif a fost cunoscut de fraţii săi, şi Faraon a aflat din ce neam era Iosif.
14. Apoi Iosif a trimis să cheme pe tatăl său Iacov şi pe toată familia lui, şaptezeci şi cinci de suflete.
15. Iacov s-a pogorât în Egipt, unde a murit el şi părinţii noştri.
16. Şi au fost strămutaţi la Sihem, şi puşi în mormântul, pe care îl cumpărase Avraam cu o sumă de bani de la fiii lui Emor, în Sihem.
17. Se apropia vremea când trebuia să se împlinească făgăduinţa, pe care o făcuse Dumnezeu lui Avraam. Norodul a crescut şi s-a înmulţit în Egipt,
18. până când s-a ridicat un alt împărat, care nu cunoştea pe Iosif.
19. Împăratul acesta a uneltit împotriva neamului nostru, şi a chinuit pe părinţii noştri, până acolo ca să-şi lepede pruncii, ca să nu trăiască.
20. Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.
21. Şi când a fost lepădat, l-a luat fiica lui Faraon, şi l-a crescut ca pe copilul ei.
22. Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptenilor, şi era puternic în cuvinte şi în fapte.
23. El avea patruzeci de ani, când i-a venit în inimă dorinţa să cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.
24. A văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, a răzbunat pe cel asuprit, şi a omorât pe Egiptean.
25. Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da izbăvirea; dar n-au priceput.
26. A doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor, şi i-a îndemnat la pace. ,Oamenilor’, a zis el, ,voi sunteţi fraţi; de ce vă nedreptăţiţi unul pe altul?’
27. Dar cel ce nedreptăţea pe aproapele său, l-a îmbrâncit, şi i-a zis: ,Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător peste noi?
28. Vrei să mă omori şi pe mine cum ai omorât ieri pe Egiptean?’
29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit, şi s-a dus de a locuit ca străin în pământul Madian, unde a născut doi fii.
30. Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug.
31. Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
32. care i-a zis: ,Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov.’ Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite.
33. Domnul i-a zis: ,Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care stai, este un pământ sfânt.
34. Am văzut suferinţa poporului Meu, care este în Egipt, le-am auzit gemetele, şi M-am pogorât să-i izbăvesc. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.’
35. Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când au zis: ,Cine te-a pus pe tine stăpânitor şi judecător?’ Dumnezeu l-a trimis ca stăpânitor şi izbăvitor, cu ajutorul îngerului, care i se arătase în rug.
36. El i-a scos din Egipt, şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie, şi în pustie, patruzeci de ani.
37. Acest Moise a zis fiilor lui Israel: ,Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine: de el să ascultaţi.”
38. El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai, şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
39. Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt,
40. şi au zis lui Aaron: ,Fă-ne nişte dumnezei, care să meargă înaintea noastră; căci acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.’
41. Şi în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfă idolului, şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.
42. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei, şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea proorocilor: ,Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel?…
43. Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea, pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.’
44. Părinţii noştri aveau în pustie cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul, pe care-l văzuse.
45. Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţara stăpânită de Neamurile, pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David.
46. David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu, şi a cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.
47. Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.
48. Dar Cel Prea Înalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice proorocul:
49. ,Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?
50. N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”
51. …”Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
52. Pe care din prooroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum, şi L-aţi omorât.
53. voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…”
54. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia pe inimă, şi scrâşneau din dinţi împotriva lui.
55. Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu, şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu;
56. şi a zis: „Iată, văd cerurile deschise, şi pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.”
57. Ei au început atunci să răcnească, şi-au astupat urechile, şi s-au năpustit toţi într-un gând asupra lui.
58. L-au târât afară din cetate, şi l-au ucis cu pietre. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul.
59. Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”
60. Apoi a îngenuncheat, şi a strigat cu glas tare: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” Şi după aceste vorbe, a adormit.
1. Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.
2. Nişte oameni temători de Dumnezeu au îngropat pe Ştefan, şi l-au jelit cu mare tânguire.
3. Saul de partea lui, făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu sila pe bărbaţi şi pe femei, şi-i arunca în temniţă.
4. Cei ce se împrăştiaseră, mergeau din loc în loc, şi propovăduiau Cuvântul.
5. Filip s-a coborât în cetatea Samariei, şi le-a propovăduit pe Hristos.
6. Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele, pe care le făcea.
7. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate, şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi.
8. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.
9. În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei.
10. Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte, şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte ,mare’.
11. Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.
12. Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.
13. Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.
14. Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan.
15. Aceştia au venit la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
16. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.
17. Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfânt.
18. Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani,
19. şi a zis: „Daţi-mi şi mie puterea aceasta, pentru ca peste oricine-mi voi pune mâinile, să primească Duhul Sfânt.”
20. Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani!
21. Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu.
22. Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;
23. căci văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.”
24. Simon a răspuns: „Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca să nu mi se întâmple nimic din ce aţi zis.”
25. După ce au mărturisit despre Cuvântul Domnului, şi după ce l-au propovăduit, Petru şi Ioan s-au întors la Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de ale Samaritenilor.
26. Un înger al Domnului a vorbit lui Filip, şi i-a zis: „Scoală-te, şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza, şi care este pustiu.”
27. Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine,
28. se întorcea de acolo, şi şedea în carul lui, şi citea pe proorocul Isaia.
29. Duhul a zis lui Filip: „Du-te, şi ajunge carul acesta!”
30. Filip a alergat, şi a auzit pe Etiopian citind pe proorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?”
31. Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car, şi să şadă împreună cu el.
32. Locul din Scriptură, pe care-l citea, era acesta: „El a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura;
33. în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.”
34. Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte proorocul astfel? Despre sine sau despre vreun altul?”
35. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus.
36. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”
37. Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
38. A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.
39. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,
40. Filip se afla la Azot, de unde s-a dus până la Cezarea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.
1. Dar Saul sufla încă ameninţarea şi uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot,
2. şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea credinţei, atât bărbaţi cât şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
3. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui.
4. El a căzut la pământ, şi a auzit un glas, care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
5. „Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti. „Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
6. Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
7. Oamenii care-l însoţeau, au rămas încremeniţi; auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni.
8. Saul s-a sculat de la pământ; şi măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mâini, şi l-au dus în Damasc.
9. Trei zile n-a văzut, şi n-a mâncat, nici n-a băut nimic.
10. În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne”, a răspuns el.
11. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă ,Dreaptă’, şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă;
12. şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el, şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea.”
13. „Doamne”, a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele, pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim;
14. ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.
15. Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel;
16. şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu.”
17. Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul, şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea, şi să te umpli de Duhul Sfânt.”
18. Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat, şi a fost botezat.
19. După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc.
20. Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
21. Toţi cei ce-l ascultau, rămâneau uimiţi, şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?”
22. Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult, şi făcea de ruşine pe Iudeii, care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
23. După câtva timp, Iudeii s-au sfătuit să-l omoare;
24. şi uneltirea lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare.
25. Dar într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă.
26. Când a ajuns în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici; dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic.
27. Atunci Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli, şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus.
28. De atunci se ducea şi venea împreună cu ei în Ierusalim,
29. şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu Evreii care vorbeau greceşte, dar ei căutau să-l omoare.
30. Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezarea, şi l-au pornit la Tars. Vindecarea lui Enea.
31. Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea.
32. Pe când cerceta Petru pe toţi sfinţii, s-a pogorât şi la cei ce locuiau în Lida.
33. Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat.
34. „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te vindecă; scoală-te, şi fă-ţi patul.” Şi Enea s-a sculat îndată.
35. Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona, l-au văzut, şi s-au întors la Domnul.
36. În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume, care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.
37. În vremea aceea, s-a îmbolnăvit, şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus.
38. Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el, să-l roage: Nu pregeta să vii până la noi.
39. Petru s-a sculat, şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând, şi i-au arătat hainele şi cămăşile, pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele.
40. Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat, şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup, şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii, şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor.
41. El i-a dat mâna, şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve, şi le-a pus-o înainte vie.
42. Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi mulţi au crezut în Domnul.
43. Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar, numit Simon.
1. În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită „Italiana”.
2. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului, şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
3. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: „Cornelie!”
4. Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.
5. Trimite acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru.
6. El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci.”
7. Cum a plecat îngerul, care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale, şi un ostaş cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul;
8. şi, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
9. A doua zi, când erau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperişul casei, pe la ceasul al şaselea.
10. L-a ajuns foamea, şi a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească.
11. A văzut cerul deschis, şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ.
12. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului.
13. Şi un glas i-a zis: „Pietre, scoală-te, taie şi mănâncă.”
14. „Nicidecum, Doamne”, a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat.”
15. Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.”
16. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.
17. Pe când Petru nu ştia ce să creadă despre înţelesul vedeniei, pe care o avusese, iată că, oamenii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă,
18. şi au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis şi Petru, găzduieşte acolo.
19. Şi pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni;
20. scoală-te, pogoară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimis.”
21. Petru deci s-a pogorât, şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela, pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?”
22. Ei au răspuns: „Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe care i le vei spune.”
23. Petru deci i-a chemat înăuntru, şi i-a găzduit.
24. A doua zi, s-a sculat, şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezarea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase.
25. Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui, şi i s-a închinat.
26. Dar Petru l-a ridicat, şi a zis: „Scoală-te, şi eu sunt om!”
27. Şi vorbind cu el, a intrat în casă, şi a găsit adunaţi pe mulţi.
28. „Ştiţi”, le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui Iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam, sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat.
29. De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat; vă întreb dar, cu ce gând aţi trimis după mine?”
30. Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea; şi iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare,
31. şi a zis: „Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată, şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de milosteniile tale.
32. Trimite dar la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru; el găzduieşte în casa lui Simon tăbăcarul, lângă mare; când va veni el, îţi va vorbi.”
33. Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”
34. Atunci Petru a început să vorbească, şi a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor,
35. ci că în orice neam, cine se teme de El, şi lucrează neprihănire este primit de El.
36. El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel, şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
37. Ştiţi vorba făcută prin toată Iudea, începând din Galilea, în urma botezului propovăduit de Ioan;
38. cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.
39. Noi suntem martori a tot ce a făcut El în ţara Iudeilor şi în Ierusalim. Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn.
40. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate,
41. nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi.
42. Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului, şi să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii şi al celor morţi.
43. Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”
44. Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.
45. Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.
46. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:
47. „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”
48. Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.
1. Apostolii şi fraţii, care erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvântul lui Dumnezeu.
2. Şi când s-a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur,
3. şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur, şi ai mâncat cu ei.”
4. Petru a început să le spună pe rând cele întâmplate. El a zis:
5. „Eram în cetatea Iope; şi, pe când mă rugam, am căzut într-o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit până la mine.
6. Când m-am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pământ, fiarele, târâtoarele şi păsările cerului.
7. Şi am auzit un glas, care mi-a zis: ,Pietre, scoală-te, taie şi mănâncă.’
8. Dar eu am răspuns: ,Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.’
9. Şi glasul mi-a zis a doua oară din cer: ,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.’
10. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăşi în cer.
11. Şi iată că îndată, trei oameni trimişi din Cezarea la mine, au stat la poarta casei, în care eram.
12. Duhul mi-a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m-au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului.
13. El ne-a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stând înaintea lui, şi zicându-i: ,Trimite la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,
14. care-ţi va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu şi toată casa ta.’
15. Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca şi peste noi la început.
16. Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ,Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.’
17. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar, ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
18. După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”
19. Cei ce se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întâmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns până în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvântul numai Iudeilor.
20. Totuşi printre ei au fost câţiva oameni din Cipru şi din Cirena, care au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.
21. Mâna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s-au întors la Domnul.
22. Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23. Când a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s-a bucurat, şi i-a îndemnat pe toţi să rămână cu inimă hotărâtă alipiţi de Domnul.
24. Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a adăugat la Domnul.
25. Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;
26. şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întâiaşi dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.
27. În vremea aceea, s-au pogorât nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia.
28. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.
29. Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, care locuiau în Iudea,
30. ceea ce au şi făcut; şi au trimis acest ajutor la prezbiteri (Sau: bătrâni.) prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.
1. Cam pe aceeaşi vreme, împăratul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască;
2. şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3. Când a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. – Erau zilele praznicului Azimilor. –
4. După ce l-a prins, şi l-a băgat în temniţă, l-a pus sub paza a patru cete de câte patru ostaşi, cu gând ca după Paşte să-l scoată înaintea norodului.
5. Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
6. În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.
7. Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.
8. Apoi îngerul i-a zis: „Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.”
9. Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
10. După ce au trecut de straja întâia şi a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.
11. Când şi-a venit Petru în fire, a zis: „Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său, şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul Iudeu.”
12. După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă, şi se rugau.
13. A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.
14. A cunoscut glasul lui Petru: şi de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.
15. „Eşti nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.”
16. Petru însă bătea mereu. Au deschis, şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.
17. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă, şi a zis: „Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.” Apoi a ieşit, şi s-a dus într-alt loc.
18. Când s-a făcut ziuă, ostaşii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a făcut Petru.
19. Irod, după ce l-a căutat în toate părţile, şi nu l-a aflat, a luat la cercetare pe păzitori, şi a poruncit să-i omoare. În urmă s-a pogorât din Iudea la Cezarea, ca să rămână acolo.
20. Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el; şi după ce au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara împăratului.
21. Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi le vorbea.
22. Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!”
23. Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi.
24. Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, şi numărul ucenicilor se mărea.
25. Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luând cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.
1. În Biserica din Antiohia erau nişte prooroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.
2. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.”
3. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece.
4. Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5. Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan.
6. După ce au străbătut toată insula până la Pafos, au întâlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus,
7. care era cu dregătorul Sergius Paulus, un om înţelept. Acesta din urmă a chemat pe Barnaba şi pe Saul, şi şi-a arătat dorinţa să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
8. Dar Elima, vrăjitorul, – căci aşa se tâlcuieşte numele lui – le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător de la credinţă.
9. Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt, s-a uitat ţintă la el,
10. şi a zis: „Om plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului?
11. Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme.” Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric, şi căuta bâjbâind nişte oameni, care să-l ducă de mână.
12. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut, şi a rămas uimit de învăţătura Domnului.
13. Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos, şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei, şi s-a întors la Ierusalim.
14. Din Perga şi-au urmat drumul înainte, şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sinagogă şi au şezut jos.
15. După citirea Legii şi a Proorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi”.
16. Pavel s-a sculat, a făcut semn cu mâna, şi a zis: „Bărbaţi Israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu, ascultaţi!
17. Dumnezeul acestui popor Israel a ales pe părinţii noştri. A ridicat la cinste pe norodul acesta, în timpul şederii lui în ţara Egiptului, şi l-a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic.
18. Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suferit purtarea în pustie.
19. Şi, după ce a nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
20. După aceste lucruri le-a dat judecători, până la proorocul Samuel.
21. Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin;
22. apoi l-a înlăturat, şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.”
23. Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
24. Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.
25. Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, zicea: „Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg încălţămintea picioarelor.”
26. Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam, şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
27. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
28. Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte, totuşi ei au cerut lui Pilat să-L omoare.
29. Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn, şi L-au pus într-un mormânt.
30. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
31. El S-a arătat, timp de mai multe zile celor ce se suiseră cu El din Galilea la Ierusalim, şi care acum sunt martorii Lui înaintea norodului.
32. Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
33. Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
34. Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o când a zis: „Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe care le-am făcut lui David.”
35. De aceea mai zice şi în alt psalm: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”
36. Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi, şi a văzut putrezirea.
37. Dar Acela, pe care L-a înviat Dumnezeu, n-a văzut putrezirea.
38. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;
39. şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise.
40. Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în prooroci:
41. „Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.” Prigonirile Iudeilor.
42. Când au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.
43. Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruie în harul lui Dumnezeu.
44. În Sabatul viitor, aproape toată cetatea s-a adunat ca să audă Cuvântul lui Dumnezeu.
45. Iudeii, când au văzut noroadele, s-au umplut de pizmă, vorbeau împotriva celor spuse de Pavel, şi-l batjocoreau.
46. Dar Pavel şi Barnaba le-au zis cu îndrăzneală: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă; dar fiindcă voi nu-l primiţi, şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri.
47. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: ,Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”
48. Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut.
49. Cuvântul Domnului se răspândea în toată ţara.
50. Dar Iudeii au întărâtat pe femeile cucernice cu vază şi pe fruntaşii cetăţii, au stârnit o prigonire împotriva lui Pavel şi Barnaba, şi i-au izgonit din hotarele lor.
51. Pavel şi Barnaba au scuturat praful de pe picioare împotriva lor, şi s-au dus în Iconia,
52. în timp ce ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.
1. În Iconia, Pavel şi Barnaba au intrat în sinagoga Iudeilor, şi au vorbit în aşa fel că o mare mulţime de Iudei şi de Greci au crezut.
2. Dar Iudeii care n-au crezut, au întărâtat şi au răzvrătit sufletele Neamurilor împotriva fraţilor.
3. Totuşi au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvântul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mâinile lor.
4. Mulţimea din cetate s-a dezbinat: unii erau cu Iudeii, alţii cu apostolii.
5. Neamurile şi Iudeii, în învoire cu mai marii lor, s-au pus în mişcare, că să-i batjocorească şi să-i ucidă cu pietre.
6. Pavel şi Barnaba au înţeles lucrul acesta, şi au fugit în cetăţile Licaoniei: Listra şi Derbe, şi în ţinutul de primprejur.
7. Şi au propovăduit Evanghelia acolo.
8. În Listra era un om neputincios de picioare, olog din naştere, care nu umblase niciodată.
9. El şedea jos şi asculta pe Pavel când vorbea. Pavel s-a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit,
10. a zis cu glas tare: „Scoală-te drept în picioare.” Şi el s-a sculat dintr-o săritură, şi a început să umble.
11. La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul, şi au zis în limba licaoneană: „Zeii s-au pogorât la noi în chip omenesc.”
12. Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel Mercur, pentru că mânuia cuvântul.
13. Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.
14. Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat:
15. „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşarte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în ele.
16. El, în veacurile trecute, a lăsat pe toate Neamurile să umble pe căile lor,
17. măcar că, drept vorbind, nu s-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer, şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug, şi v-a umplut inimile de bucurie.”
18. Abia au putut să împiedice, cu vorbele acestea, pe noroade, să le aducă jertfă.
19. Atunci au venit pe neaşteptate din Antiohia şi Iconia nişte Iudei, care au aţâţat pe noroade. Aceştia, după ce au împroşcat pe Pavel cu pietre, l-au târât afară din cetate, crezând că a murit.
20. Când l-au înconjurat însă ucenicii, Pavel s-a sculat şi a intrat în cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.
21. După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia,
22. întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.
23. Au rânduit prezbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.
24. Au trecut apoi prin Pisidia, au venit în Pamfilia,
25. au vestit Cuvântul în Perga, şi s-au pogorât la Atalia.
26. De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi în grija harului lui Dumnezeu, pentru lucrarea, pe care o săvârşiseră.
27. După venirea lor, au adunat Biserica, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei.
28. Şi au rămas destul de multă vreme acolo cu ucenicii.
1. Câţiva oameni, veniţi din Iudea, învăţau pe fraţi şi ziceau: Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.”
2. Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba, şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
3. După ce au fost petrecuţi de Biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
4. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5. Atunci unii din partida Fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
6. Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
7. După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei, şi să creadă.
8. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.
9. N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă.
10. Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?
11. Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”
12. Toată adunarea a tăcut, şi a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile, pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.
13. Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul, şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă!
14. Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.
15. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris:
16. ,După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, şi-l voi înălţa din nou:
17. pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,
18. zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.’
19. De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu;
20. ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge.
21. Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni, care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”
22. Atunci apostolii şi prezbiterii şi întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câţiva dintre ei, şi să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.
23. Şi au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii (Sau: bătrâni.) şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri, care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!
24. Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi, fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vorbirile lor, şi v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea;
25. noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni, şi să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
26. oamenii aceştia, care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos.
27. Am trimis dar pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri.
28. Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie,
29. adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate, şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi.”
30. Ei deci, şi-au luat rămas bun de la Biserică, şi s-au dus la Antiohia, unde au dat epistola mulţimii adunate.
31. După ce au citit-o, fraţii s-au bucurat de îmbărbătarea, pe care le-o aducea.
32. Iuda şi Sila, care şi ei erau prooroci, au îndemnat pe fraţi, şi i-au întărit cu multe cuvinte.
33. După câtăva vreme, fraţii i-au lăsat să se întoarcă în pace la aceia de care fuseseră trimişi.
34. Totuşi Sila a găsit cu cale să rămână acolo.
35. Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, şi învăţau pe norod şi propovăduiau, cu mulţi alţii, Cuvântul Domnului.
36. După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem, şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile, în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.”
37. Barnaba voia să ia cu el şi pe Ioan, numit Marcu;
38. dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela, care îi părăsise din Pamfilia, şi nu-i însoţise în lucrarea lor.
39. Neînţelegerea aceasta a fost destul de mare, ca să-i facă să se despartă unul de altul. Barnaba a luat cu el pe Marcu, şi a plecat cu corabia la Cipru.
40. Pavel şi-a ales pe Sila, şi a plecat, după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului.
41. El a străbătut Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.
1. În urmă, Pavel s-a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată Grec.
2. Fraţii din Listra şi Iconia îl vorbeau de bine.
3. Pavel a vrut să-l ia cu el; şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina Iudeilor, care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era Grec.
4. Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi prezbiterilor din Ierusalim.
5. Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi în zi.
6. Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei.
7. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
8. Au trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa.
9. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, şi ajută-ne!”
10. După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.
11. După ce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis.
12. De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintâi cetate dintr-un ţinut al Macedoniei, şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile.
13. În ziua Sabatului am ieşit afară pe poarta cetăţii, lângă un râu, unde credeam că se află un loc de rugăciune. Am şezut jos, şi am vorbit femeilor, care erau adunate laolaltă.
14. Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.
15. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.
16. Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire (Greceşte: Un duh al lui Piton.). Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei.
17. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi, şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”
18. Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors, şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela.
19. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor.
20. I-au dat pe mâna dregătorilor, şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte Iudei,
21. care vestesc nişte obiceiuri, pe care noi, Romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”
22. Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele.
23. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine.
24. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci.
25. Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.
26. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.
27. Temnicerul s-a deşteptat; şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit.
28. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici.”
29. Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru, şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila;
30. i-a scos afară, şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
31. Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
32. Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui.
33. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile, şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui.
34. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa, şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
35. Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele (Greceşte: lictori.), să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.”
36. Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace.”
37. Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!”
38. Cei ce purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, când au auzit că sunt romani.
39. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea.
40. Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat.
1. Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia, şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a Iudeilor.
2. Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi,
3. dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învie din morţi. „Şi acest Isus, pe care vi-L vestesc eu”, zicea el, „este Hristosul.”
4. Unii din ei, şi o mare mulţime de Greci temători de Dumnezeu, şi multe femei de frunte au crezut, şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila.
5. Dar Iudeii care nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătâi din mulţime, au făcut gloată, şi au întărâtat cetatea. S-au năpustit asupra casei lui Iason, şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod.
6. Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii, şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici,
7. şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt Împărat: Isus.”
8. Prin aceste vorbe, Iudeii au tulburat norodul şi pe dregătorii cetăţii,
9. care au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat de la ei un zălog.
10. Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea. Când au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.
11. Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
12. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut.
13. Dar Iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să tulbure şi să aţâţe noroadele.
14. Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Berea.
15. Cei ce însoţeau pe Pavel, l-au dus până la Atena. Apoi s-au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cât mai curând la el.
16. Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
17. În sinagogă stătea deci de vorbă cu Iudeii şi cu oamenii temători de Dumnezeu, iar în piaţă stătea de vorbă în fiecare zi cu aceia pe care-i întâlnea.
18. Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.”
19. Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag, şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă, pe care o vesteşti tu?
20. Fiindcă tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea dar să ştim ce vrea să zică aceasta.”
21. Căci toţi Atenienii şi străinii, care stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou.
22. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului, şi a zis: „Bărbaţi Atenieni! În toate privinţele vă găsesc foarte religioşi.
23. Căci, pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar, pe care este scris: ,Unui Dumnezeu necunoscut!’ Ei bine, ceea ce voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu.
24. Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.
25. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.
26. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor,
27. ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.
28. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ,Suntem din neamul lui…’
29. Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.
30. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;
31. pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”
32. Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.”
33. Astfel, Pavel a ieşit din mijlocul lor.
34. Totuşi unii au trecut de partea lui, şi au crezut; între aceştia era Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris, şi alţii împreună cu ei. Pavel la Corint.
1. După aceea, Pavel a plecat din Atena, şi s-a dus la Corint.
2. Acolo a găsit pe un Iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa Priscila, de oarece Claudiu poruncise ca toţi Iudeii să plece din Roma. A venit la ei.
3. Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei, şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor.
4. Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat, şi îndupleca pe Iudei şi pe Greci.
5. Dar când au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii, şi dovedea Iudeilor că Isus este Hristosul.
6. Fiindcă Iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele, şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.”
7. Şi după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga.
8. Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre Corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei, şi au fost botezaţi.
9. Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea,
10. căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.”
11. Aici a rămas un an şi şase luni, şi învăţa printre Corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.
12. Pe când era Galion cârmuitor al Ahaiei, Iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată,
13. şi au zis: „Omul acesta aţâţă pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii.”
14. Pavel voia să înceapă vorba, când Galion a zis Iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăţie, v-aş asculta după cuviinţă, Iudeilor!
15. Dar dacă este vorba de neînţelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.”
16. Şi i-a alungat de la scaunul de judecată.
17. Atunci au pus toţi mâna pe Sosten, fruntaşul sinagogii, şi-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese.
18. Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi, şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Acuila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă.
19. Au ajuns în Efes; şi Pavel a lăsat acolo pe însoţitorii lui. A intrat în sinagogă, şi a stat de vorbă cu Iudeii,
20. care l-au rugat să rămână la ei mai multă vreme. El însă n-a voit,
21. ci şi-a luat rămas bun de la ei, şi a zis: „Trebuie numaidecât ca sărbătoarea care vine, s-o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi.” Şi a plecat din Efes.
22. S-a dat jos din corabie în Cezarea, s-a suit la Ierusalim, şi, după ce a urat de bine Bisericii, s-a pogorât în Antiohia.
23. După ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat, şi a străbătut din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii.
24. La Efes, a venit un Iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
25. El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat, şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.
26. A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei, şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu.
27. Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă, şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră;
28. căci înfrunta cu putere pe Iudei înaintea norodului, şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.
1. Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici,
2. şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”
3. Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”
4. Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”
5. Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
6. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi proroceau.
7. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi.
8. În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau.
9. Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi, şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei, şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran.
10. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, Iudei şi Greci, au auzit Cuvântul Domnului.
11. Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel;
12. până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri, care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile, şi ieşeau afară din ei duhurile rele.
13. Nişte exorcişti Iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”
14. Cei ce făceau lucrul acesta, erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot Iudeu din cei mai de seamă.
15. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi, cine sunteţi?”
16. Şi omul, în care era duhul cel rău, a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi, şi i-a schingiuit în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
17. Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi Iudeii, de toţi Grecii care locuiau în Efes, şi i-a apucat frica pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit.
18. Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.
19. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.
20. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.
21. După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo”, îşi zicea el, „trebuie să văd şi Roma.”
22. A trimis în Macedonia pe doi din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas câtăva vreme în Asia.
23. Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.
24. Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei, şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele.
25. I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta;
26. şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod, şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.
27. Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marii zeiţe Diana este socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.”
28. Cuvintele acestea i-au umplut de mânie, şi au început să strige: „Mare este Diana Efesenilor!”
29. Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru, şi au luat cu ei pe Macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.
30. Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii.
31. Chiar şi unii din mai marii Asiei, care-i erau prieteni, au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.
32. Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră.
33. Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care Iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna, şi voia să se apere înaintea norodului.
34. Dar când l-au cunoscut că este Iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana Efesenilor!”
35. Totuşi logofătul a potolit norodul, şi a zis: „Bărbaţi Efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea Efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer?
36. Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi, şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.
37. Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia, care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.
38. Deci, dacă în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată, şi sunt dregători; să se pârască unii pe alţii.
39. Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită.
40. Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem nici un temei, ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.”
41. După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.
1. Când a încetat zarva, Pavel a chemat pe ucenici, şi, după ce le-a dat sfaturi, şi-a luat ziua bună de la ei, şi a plecat în Macedonia.
2. A străbătut ţinutul acesta, şi a dat ucenicilor o mulţime de sfaturi. Apoi a venit în Grecia,
3. unde a rămas trei luni. Era gata să plece cu corabia în Siria, dar Iudeii i-au întins curse. Atunci s-a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.
4. Avea ca tovarăşi până în Asia pe: Sopater din Berea, fiul lui Pir, Aristarh şi Secund din Tesalonic, Gaiu din Derbe, Timotei, precum şi Tihic şi Trofim care erau din Asia.
5. Aceştia au luat-o înainte, şi ne-au aşteptat la Troa.
6. Iar noi, după zilele praznicului Azimilor, am plecat cu corabia din Filipi, şi, în cinci zile, am ajuns la ei în Troa, unde am stat şapte zile.
7. În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.
8. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini.
9. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea, şi a fost ridicat mort.
10. Dar Pavel s-a pogorât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe, şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.”
11. După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat, şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat.
12. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.
13. Noi am venit înaintea lui Pavel la corabie, şi am plecat cu corabia la Asos, unde ne învoiserăm să ne întâlnim din nou; pentru că el trebuia să facă drumul pe jos.
14. Când s-a întâlnit cu noi în Asos, l-am luat în corabie, şi ne-am dus la Mitilene.
15. De aici am mers pe mare, şi a doua zi am ajuns în faţa insulei Chios. În ziua următoare, de-abia am atins Samos, ne-am oprit în Troghilion, şi a doua zi am venit la Milet.
16. Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putinţă, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii.
17. Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes, şi a chemat pe prezbiterii Bisericii.
18. Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi, în care am pus piciorul pe pământul Asiei.
19. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi, şi în mijlocul încercărilor, pe care mi le ridicau uneltirile Iudeilor.
20. Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case,
21. şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.
22. Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo.
23. Numai, Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.
24. Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
25. Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia, în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu.
26. De aceea vă mărturisesc astăzi, că sunt curat de sângele tuturor.
27. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.
28. Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi (Sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.
29. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma;
30. şi se vor scula din mijlocul vostru oameni, care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.
31. De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.
32. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.
33. N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva.
34. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine.
35. În toate privinţele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: ,Este mai ferice să dai decât să primeşti.”
36. După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat, şi s-a rugat împreună cu ei toţi.
37. Şi au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel, şi l-au sărutat.
38. Căci erau întristaţi mai ales de vorba, pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut până la corabie.
1. După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă, şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, şi de-acolo la Patara.
2. Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea, şi am plecat.
3. Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stânga, şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
4. Acolo am găsit pe ucenici, şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.
5. Dar când s-au împlinit zilele, am plecat, şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal, şi ne-am rugat.
6. Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alţii, şi noi ne-am suit în corabie iar ei s-au întors acasă.
7. După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor, şi am stat la ei o zi.
8. A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezarea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el.
9. El avea patru fete fecioare care proroceau.
10. Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un prooroc, numit Agab, s-a pogorât din Iudea,
11. şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile, şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: ,Aşa vor lega Iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta, şi-l vor da în mâinile Neamurilor.’
12. Când am auzit lucrul acesta, atât noi cât şi cei de acolo am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
13. Atunci Pavel a răspuns: ,Ce faceţi de plângeţi aşa, şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”
14. Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit, şi am zis: ,Facă-se voia Domnului!’
15. După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare, şi ne-am suit la Ierusalim.
16. Câţiva ucenici din Cezarea au venit şi ei cu noi, şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim. Pavel la Ierusalim în Templu.
17. Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-am primit cu bucurie.
18. A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov, şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo.
19. După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui.
20. Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: ,Vezi, frate, câte mii de Iudei au crezut, şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege.
21. Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi Iudeii, care trăiesc printre Neamuri, să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur, şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.
22. Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.
23. Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi, care au făcut o juruinţă.
24. Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei, şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială, şi păzeşti Legea.
25. Cu privire la Neamurile, care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie.”
26. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit, şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţirii când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.
27. Către sfârşitul celor şapte zile, Iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el,
28. şi au început să strige: „Bărbaţi Israeliţi, daţi ajutor! Iată omul, care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia; ba, încă a vârât şi pe nişte Greci în Templu, şi a spurcat acest locaş sfânt.”
29. În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim Efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau că Pavel îl băgase în Templu.
30. Toată cetatea s-a pus în mişcare, şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel, şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată.
31. Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat.
32. Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi, şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel.
33. Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el, şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut.
34. Dar unii strigau într-un fel, alţii într-alt fel prin mulţime; fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie.
35. Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărâtat;
36. căci mulţimea norodului se ţinea după el, şi striga: „La moarte cu el!”
37. Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte?
38. Nu cumva eşti Egipteanul acela, care s-a răsculat acum în urmă, şi a dus în pustie pe cei patru mii de tâlhari?”
39. „Eu sunt Iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.”
40. După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte, şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:
1. „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de voi!”
2. Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis:
3. „Eu sunt Iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri, şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi.
4. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei:
5. Marele preot şi tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi.
6. Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer.
7. Am căzut la pământ, şi am auzit un glas, care-mi zicea: ,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?’
8. ,Cine eşti, Doamne?’ am răspuns eu. Şi El mi-a zis: ,Eu sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigoneşti.”
9. Cei ce erau cu mine, au văzut bine lumina, şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea.
10. Atunci am zis: ,Ce să fac, Doamne?’ ,Scoală-te’, mi-a răspuns Domnul, ,du-te în Damasc, şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.”
11. „Fiindcă nu puteam să văd nimic, din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine, m-au luat de mână, şi aşa am ajuns în Damasc.
12. Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, şi pe care toţi Iudeii, care locuiesc în Damasc, îl vorbeau de bine.
13. El mi-a zis: ,Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!’ Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea, şi m-am uitat le el.
14. El mi-a zis: ,Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit, şi să auzi cuvinte din gura Lui;
15. căci Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile, pe care le-ai văzut şi auzit.
16. Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”
17. Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în templu, am căzut într-o răpire sufletească;
18. şi am văzut pe Domnul care-mi zicea: ,Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.”
19. Şi am zis: ,Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine:
20. şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi, şi păzeam hainele celor ce-l omorau.”
21. Atunci El mi-a zis: ,Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri…”
22. Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul, şi au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!”
23. Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele, şi azvârleau cu ţărână în văzduh.
24. Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui.
25. Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului, care era de faţă: „Vă este îngăduit să bateţi pe un Roman, care nu este osândit?”
26. La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de ştire căpitanului, şi a zis: „Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean roman.”
27. Şi când a venit căpitanul, a zis lui Pavel: „Spune-mi, eşti roman?” „Da”, i-a răspuns el.
28. Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.” „Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut Roman.”
29. Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie, au încetat să-l mai necăjească: ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut, pentru că-l legase.
30. A doua zi, fiindcă voia să ştie bine pentru ce este pârât de Iudei, l-a dezlegat, şi a poruncit să se adune laolaltă preoţii cei mai de seamă şi tot Soborul; apoi, a adus pe Pavel jos, şi l-a pus înaintea lor.
1. Pavel s-a uitat ţintă la Sobor, şi a zis: „Fraţilor, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta…”
2. Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lângă el să-l lovească peste gură.
3. Atunci Pavel i-a zis: „Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu şezi să mă judeci după Lege, şi porunceşti să mă lovească, împotriva Legii!”
4. Cei ce stăteau lângă el, i-au zis: „Îţi baţi joc de marele preot al lui Dumnezeu?”
5. Şi Pavel a zis: „N-am ştiut, fraţilor, că este marele preot; căci este scris: ,Pe mai marele norodului tău să nu-l grăieşti de rău.”
6. Pavel, ca unul care ştia că o parte din adunare erau Saduchei, iar alta Farisei, a strigat în plin Sobor: „Fraţilor, eu sunt Fariseu, fiu de Fariseu; din pricina nădejdii în învierea morţilor sunt dat în judecată.”
7. Când a zis vorbele acestea, s-a stârnit o neînţelegere între Farisei şi Saduchei, şi adunarea s-a dezbinat.
8. Căci Saducheii zic că nu este înviere, nici înger, nici duh, pe când Fariseii le mărturisesc pe amândouă.
9. S-a făcut o mare zarvă; şi câţiva cărturari din partida Fariseilor, s-au sculat în picioare, au început o ceartă aprinsă, şi au zis: „Noi nu găsim nici o vină în omul acesta; dar dacă i-a vorbit un duh sau un înger?”…
10. Fiindcă gâlceava creştea, căpitanul, se temea ca Pavel să nu fie rupt în bucăţi de ei. De aceea a poruncit ostaşilor să se pogoare să-l smulgă din mijlocul lor, şi să-l ducă în cetăţuie.
11. În noaptea următoare, Domnul S-a arătat lui Pavel, şi i-a zis: „Îndrăzneşte, Pavele; căci, după cum ai mărturisit despre Mine în Ierusalim, tot aşa trebuie să mărturiseşti şi în Roma.”
12. La ziuă, Iudeii au uneltit şi s-au legat cu blestem că nu vor mânca, nici nu vor bea, până nu vor omorî pe Pavel.
13. Cei ce făcuseră legământul acesta, erau mai mulţi de patruzeci.
14. Ei s-au dus la preoţii cei mai de seamă şi la bătrâni, şi le-au zis: „Noi ne-am legat cu mare blestem să nu gustăm nimic până nu vom omorî pe Pavel.
15. Acum dar, voi, împreună cu Soborul, daţi de ştire căpitanului, şi rugaţi-l să-l aducă mâine jos înaintea voastră, ca şi cum aţi vrea să-i cercetaţi pricina mai cu de-amănuntul; şi până să ajungă el, noi suntem gata să-l omorâm.”
16. Fiul surorii lui Pavel a auzit de această cursă, s-a dus în cetăţuie, şi a spus lui Pavel.
17. Pavel a chemat pe unul din sutaşi, şi a zis: „Du pe tinerelul acesta la căpitan, căci are să-i spună ceva.”
18. Sutaşul a luat pe tânăr cu el, l-a dus la căpitan, şi a zis: „Pavel cel întemniţat m-a chemat şi m-a rugat să aduc la tine pe acest tinerel, care are să-ţi spună ceva.”
19. Căpitanul l-a apucat de mână, l-a luat deoparte, şi l-a întrebat: „Ce ai să-mi spui?”
20. El a răspuns: „Iudeii s-au sfătuit să te roage să aduci mâine pe Pavel înaintea Soborului, ca şi cum ai avea să-l cercetezi mai cu de-amănuntul.
21. Tu să nu-i asculţi, pentru că mai mulţi de patruzeci dintre ei îl pândesc, şi s-au legat cu blestem să nu mănânce şi să nu bea nimic până nu-l vor omorî; acum stau gata, şi n-aşteaptă decât făgăduiala ta.”
22. Căpitanul a lăsat pe tinerel să plece, şi i-a poruncit să nu spună nimănui că i-a descoperit aceste lucruri.
23. În urmă, a chemat pe doi sutaşi, şi le-a zis: „La ceasul al treilea din noapte, să aveţi gata două sute de ostaşi, şaptezeci de călăreţi şi două sute de suliţari, ca să meargă până la Cezarea.”
24. Le-a poruncit să aducă şi dobitoace pentru Pavel, ca să-l pună călare, şi să-l ducă sănătos şi teafăr la dregătorul Felix.
25. Lui Felix i-a scris o scrisoare cu următorul cuprins:
26. „Claudius Lisias către prea alesul dregător Felix: plecăciune!
27. Acest om, pe care l-au prins Iudeii, era să fie omorât de ei; şi eu m-am dus repede cu ostaşi, şi l-am scos din mâna lor, căci am aflat că este Roman.
28. Am vrut să aflu pricina pentru care-l pârau, şi l-am adus înaintea Soborului lor.
29. Am găsit că era pârât pentru lucruri privitoare la Legea lor, dar că nu săvârşise nici o nelegiuire, care să fie vrednică de moarte sau de lanţuri.
30. Mi s-a dat însă de ştire că Iudeii îl pândesc ca să-l omoare; l-am trimis îndată la tine, şi am făcut cunoscut şi celor ce-l învinuiesc, să-ţi spună ţie ce au împotriva lui. Fii sănătos.”
31. Ostaşii, după porunca, pe care o primiseră, au luat pe Pavel, şi l-au dus noaptea până la Antipatrida.
32. A doua zi au lăsat pe călăreţi să-şi urmeze drumul înainte cu el, iar ei s-au întors în cetăţuie.
33. Ajunşi în Cezarea, călăreţii au dat scrisoarea în mâna dregătorului, şi au adus pe Pavel înaintea lui.
34. Dregătorul, după ce a citit scrisoarea, a întrebat din ce ţinut este Pavel. Când a aflat că este din Cilicia,
35. „te voi asculta”, a zis el, „când vor veni pârâşii tăi.” Şi a poruncit să fie păzit în palatul lui Irod.
1. După cinci zile, a venit marele preot Anania cu unii din bătrâni şi cu un vorbitor, numit Tertul. Au adus înaintea dregătorului plângere împotriva lui Pavel.
2. Pavel a fost chemat, şi Tertul a început să-l pârască astfel: „Prea alesule Felix, tu ne faci să ne bucurăm de o pace mare; şi neamul acesta a căpătat îmbunătăţiri sănătoase prin îngrijirile tale.
3. Lucrul acesta îl mărturisim cu toată mulţumirea, în toată vremea şi în tot locul.
4. Dar, ca să nu te ţin prea mult, te rog să asculţi, în bunătatea ta, câteva cuvinte.
5. Am găsit pe omul acesta, care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toţi Iudeii de pe tot pământul, este mai marele partidei Nazarinenilor,
6. şi a încercat să spurce chiar şi Templul. Şi am pus mână pe el. Am vrut să-l judecăm după Legea noastră:
7. dar a venit căpitanul Lisias, l-a smuls din mâinile noastre cu mare silă,
8. şi a poruncit pârâşilor lui să vină înaintea ta. Dacă-l vei cerceta, tu însuţi vei putea afla de la el toate lucrurile de care îl pârâm noi.”
9. Iudeii s-au unit la învinuirea aceasta, şi au spus că aşa stau lucrurile.
10. După ce i-a făcut dregătorul semn să vorbească, Pavel a răspuns: „Fiindcă ştiu că de mulţi ani eşti judecătorul neamului acestuia, voi răspunde cu încredere pentru apărarea mea.
11. Nu sunt mai mult de douăsprezece zile, – te poţi încredinţa de lucrul acesta – de când m-am suit să mă închin la Ierusalim.
12. Nu m-au găsit nici în Templu, nici în sinagogi, nici în cetate, stând de vorbă cu cineva, sau făcând răscoală de norod.
13. Aşa că n-ar putea dovedi lucrurile de care mă pârăsc acum.
14. Îţi mărturisesc că slujesc Dumnezeului părinţilor mei după Calea, pe care ei o numesc partidă; eu cred tot ce este scris în Lege şi în Prooroci,
15. şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.
16. De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
17. După o lipsă de mai mulţi ani, am venit să aduc milostenii neamului meu, şi să aduc daruri la Templu.
18. Tocmai atunci nişte Iudei din Asia m-au găsit curăţit în Templu, nu cu gloată, nici cu zarvă.
19. Ei înşişi ar trebui să se înfăţişeze înaintea ta, şi să mă pârască, dacă au ceva împotriva mea.
20. Sau să spună aceştia singuri de ce nelegiuire m-au găsit vinovat, când am stat înaintea Soborului,
21. afară numai doar de strigătul acesta, pe care l-am scos în mijlocul lor: ,Pentru învierea morţilor sunt dat eu în judecată astăzi înaintea voastră.”
22. Felix, care ştia destul de bine despre „Calea” aceasta, i-a amânat zicând: „Am să cercetez pricina voastră când ca veni căpitanul Lisias.”
23. Şi a poruncit sutaşului să păzească pe Pavel, dar să-l lase puţin mai slobod, şi să nu oprească pe nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la el.
24. După câteva zile, a venit Felix cu nevasta sa Drusila, care era Iudeică; a chemat pe Pavel, şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus.
25. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.”
26. Totodată el trăgea nădejde că Pavel are să-i dea bani; de aceea trimitea şi mai des să-l cheme, ca să stea de vorbă cu el.
27. Doi ani au trecut astfel; şi în locul lui Felix, a venit Porcius Festus. Felix a vrut să facă pe placul Iudeilor, şi a lăsat pe Pavel în temniţă.
1. Festus, când a venit în ţinutul său, după trei zile s-a suit de la Cezarea în Ierusalim.
2. Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii Iudeilor i-au adus plângere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă,
3. şi i-au cerut, ca un hatâr pentru ei, să trimită să-l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să-l omoare pe drum.
4. Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezarea, şi că el însuşi are să plece în curând acolo.
5. „Deci”, a zis el, „cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine, şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să-l pârască.”
6. Festus n-a zăbovit între ei decât opt sau zece zile; apoi s-a coborât la Cezarea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător, şi a poruncit să fie adus Pavel.
7. Când a sosit Pavel, Iudeii, care veniseră de la Ierusalim, l-au înconjurat, şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe care nu le puteau dovedi.
8. Pavel a început să se apere, şi a zis: „N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.”
9. Festus, care voia să capete bunăvoinţa Iudeilor, drept răspuns, a zis lui Pavel: „Vrei să te sui la Ierusalim, şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?”
10. Pavel a zis: „Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; acolo trebuie să fiu judecat. Pe Iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine.
11. Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau înlături de la moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de care mă pârăsc ei, nimeni n-are dreptul să mă dea în mâinile lor. Cer să fiu judecat de Cezar.”
12. Atunci Festus, după ce s-a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: „De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce.”
13. După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezarea, ca să ureze de bine lui Festus.
14. Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel; şi a zis: „Felix a lăsat în temniţă pe un om,
15. împotriva căruia, când eram eu în Ierusalim, mi s-au plâns preoţii cei mai de seamă şi bătrânii Iudeilor, şi i-au cerut osândirea.
16. Le-am răspuns că la Romani nu este obiceiul să se dea nici un om, înainte ca cel pârât să fi fost pus faţă cu pârâşii lui, şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de care este pârât.
17. Ei au venit deci aici; şi, fără întârziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător, şi am poruncit să aducă pe omul acesta.
18. Pârâşii, când s-au înfăţişat, nu l-au învinuit de nici unul din lucrurile rele, pe care mi le închipuiam eu.
19. Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri, cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit, şi despre care Pavel spunea că este viu.
20. Fiindcă nu ştiam ce hotărâre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim, şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri.
21. Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărârii împăratului, şi am poruncit să fie păzit până ce-l voi trimite la Cezar.”
22. Agripa a zis lui Festus: „Aş vrea să aud şi eu pe omul acela.” „Mâine”, a răspuns Festus, „îl vei auzi.”
23. A doua zi, deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală, şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo.
24. Atunci Festus a zis: „Împărate Agripa, şi voi toţi care sunteţi de faţă cu noi; uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea Iudeilor m-a rugat în Ierusalim şi aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască.
25. Fiindcă am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte, şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărât să-l trimit.
26. Eu n-am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie.
27. Căci mi se pare fără noimă să trimit pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pârât.”
1. Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna, şi a început să se apere astfel:
2. „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care sunt pârât de Iudei;
3. căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.
4. Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi Iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.
5. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit, ca Fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.
6. Şi acum, sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei, pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri,
7. şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde împărate, sunt pârât eu de Iudei!
8. Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu învie morţii?
9. Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10. şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.
12. În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
13. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.
14. Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: ,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci, cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”
15. ,Cine eşti, Doamne?’ am răspuns eu. Şi Domnul a zis: ,Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti.
16. Dar scoală-te, şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor, pe care Mă vei vedea făcându-le.
17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20. Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21. Iată de ce au pus Iudeii mâna pe mine în Templu, şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple;
23. şi anume, că Hristosul trebuie să pătimească, şi că, după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi Neamurilor.”
24. Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”
25. „Nu sunt nebun, prea alesule Festus”, a răspuns Pavel; „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
26. Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
27. Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa?… Ştiu că crezi.”
28. Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin!”
29. „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astă zi, să fiţi aşa cum sunt eu, afară de lanţurile acestea.”
30. Împăratul, dregătorul, Berenice, şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei, s-au sculat.
31. Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”
32. Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar.”
1. După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu.
2. Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.
3. A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de ei.
4. După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.
5. După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.
6. Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea.
7. Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.
8. De abia am mers cu corabia pe marginea insulei, şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.
9. Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi,
10. şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.
11. Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corabiei decât de vorbele lui Pavel.
12. Şi fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.
13. Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele, şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei.
14. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.
15. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui.
16. Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre.
17. După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt.
18. Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,
19. şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corabiei.
20. Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
21. Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor, şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi, şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă.
22. Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că nici unul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corabiei.
23. Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte,
24. şi mi-a zis: ,Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”
25. De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.
26. Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”
27. În noaptea a patrusprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.
28. Au măsurat adâncimea apei, şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou, şi au găsit cincisprezece stânjeni.
29. De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corabiei, şi doreau să se facă ziuă.
30. Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corabiei,
31. Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”
32. Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrii, şi au lăsat-o să cadă jos.
33. Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce, şi a zis: „Astăzi sunt patrusprezece zile, de când staţi mereu de veghe, şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură.
34. De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde nici un păr din cap.”
35. După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu, înaintea tuturor, a frânt-o, şi a început să mănânce.
36. Toţi s-au îmbărbătat atunci, şi au luat şi ei de au mâncat.
37. În corabie eram de toţi: două sute şaptezeci şi şase de suflete.
38. După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
39. Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă.
40. Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului, şi s-au îndreptat spre mal.
41. Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corabiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.
42. Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot.
43. Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, şi să iasă cei dintâi la pământ;
44. iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.
1. După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.
2. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.
3. Pavel strânsese o grămadă de mărăcini, şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s-a lipit de mâna lui.
4. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea’ nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”
5. Pavel a scuturat năpârca în foc, şi n-a simţit nici un rău.
6. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întâmplă nici un rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.
7. În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.
8. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el, şi l-a vindecat.
9. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi.
10. Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.”
11. După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.
12. Am ajuns la Siracusa, şi am rămas acolo trei zile.
13. De acolo, am mers înainte pe lângă coastă, şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,
14. unde am dat peste nişte fraţi, care ne-au rugat să mai rămânem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.
15. Din Roma ne-au ieşit înainte, până în „Forul lui Apiu”, şi până la „Cele trei Cârciumi”, fraţii, care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu, şi s-a îmbărbătat.
16. Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit cu un ostaş care-l păzea.
17. După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mâinile Romanilor.
18. După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nici o vină vrednică de moarte.
19. Dar Iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel nici un gând să pârăsc neamul meu.
20. De aceea, v-am chemat să vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”
21. Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudea nici o scrisoare cu privire la tine, şi n-a venit aici nici un frate, care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.
22. Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”
23. I-au hotărât o zi, şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi, şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă până seara.
24. Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.
25. Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin proorocul Isaia către părinţii voştri,
26. când a zis: ,Du-te la poporul acesta, şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.
27. Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”
28. Să ştiţi dar că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă Neamurilor, şi o vor asculta.”
29. Când a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.
30. Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,
31. propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.