IACOV
1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: sănătate!
2. Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,
3. ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.
4. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.
5. Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.
6. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.
7. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
8. căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.
9. Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălţarea lui.
10. Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui: căci va trece ca floarea ierbii.
11. Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere: aşa se va vesteji bogatul în umbletele lui.
12. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
13. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit.
15. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.
16. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi:
17. orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.
18. El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.
19. Ştiţi bine lucrul acesta, preaiubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie;
20. căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.
21. De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.
22. Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.
23. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă;
24. şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.
25. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.
26. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică.
27. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.
1. Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la faţa omului.
2. Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost;
3. şi voi puneţi ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, şi-i ziceţi: „Tu şezi în locul acesta bun!” Şi apoi ziceţi săracului: „Tu stai colo în picioare!” Sau: „Şezi jos la picioarele mele!”
4. Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gânduri rele?
5. Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?
6. Şi voi înjosiţi pe cel sărac! Oare nu bogaţii vă asupresc şi vă târăsc înaintea judecătoriilor?
7. Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi?
8. Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi.
9. Dar dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat, şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de lege.
10. Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.
11. Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurveşti”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii.
12. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei:
13. căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar mila biruieşte judecata.
14. Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?
15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
16. şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?
17. Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
18. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele.” „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”
19. Tu crezi că Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară!
20. Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?
21. Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?
22. Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită.
23. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24. Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.
25. Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
26. După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.
1. Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.
2. Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit, şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
3. De pildă, dacă punem cailor frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
4. Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.
5. Tot aşa şi limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!
6. Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este aceea dintre mădularele noastre, care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.
7. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc, şi au fost îmblânzite de neamul omenesc,
8. dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.
9. Cu ea binecuvântăm pe Domnul, şi Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!
11. Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară?
12. Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline, sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.
13. Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!
14. Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.
15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească (Greceşte: sufletească.), drăcească.
16. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
17. Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.
18. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.
1. De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?
2. Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi, pizmuiţi, şi nu izbutiţi să căpătaţi; vă certaţi, şi vă luptaţi; şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
3. Sau cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre.
4. Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.
5. Credeţi că degeaba vorbeşte Scriptura? Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine.
6. Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.”
7. Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.
8. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită!
9. Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare:
10. Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.
11. Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor! Cine vorbeşte de rău pe un frate, sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea. Şi dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.
12. Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?
13. Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom câştiga!”
14. Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. –
15. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”
16. Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.
17. Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!
1. Ascultaţi acum voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă, din pricina nenorocirilor, care au să vină peste voi.
2. Bogăţiile voastre au putrezit, şi hainele voastre sunt roase de molii.
3. Aurul şi argintul vostru au ruginit; şi rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: ca focul are să vă mănânce carnea! V-aţi strâns comori în zilele din urmă!
4. Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.
5. Aţi trăit pe pământ în plăceri şi în desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel.
6. Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea!
7. Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie.
8. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape.
9. Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă.
10. Fraţii mei, luaţi ca pildă de suferinţă şi de răbdare pe proorocii, care au vorbit în Numele Domnului.
11. Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.
12. Mai presus de toate, fraţii mei, să nu vă juraţi nici pe cer, nici pe pământ, nici cu vreun altfel de jurământ. Ci „da” al vostru să fie „da”; şi „nu” să fie „nu”, ca să nu cădeţi sub judecată.
13. Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!
14. Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii (sau: bătrânii) bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.
15. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.
16. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
17. Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu ploaie, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni.
18. Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul.
19. Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul,
20. să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate.