IOV
1. Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.
2. I s-au născut şapte fii şi trei fete.
3. Avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgăriţe, şi un foarte mare număr de slujitori. Şi omul acesta era cel mai cu vază din toţi locuitorii Răsăritului.
4. Fiii săi se duceau unii la alţii, şi dădeau, rând pe rând, câte un ospăţ. Şi pofteau şi pe cele trei surori ale lor să mănânce şi să bea împreună cu ei.
5. Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Aşa avea Iov obicei să facă.
6. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor.
7. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
8. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.”
9. Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara.
11. Dar ia întinde-Ţi mâna, şi atinge-te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
12. Domnul a zis Satanei: „Iată, îţi dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.” Şi Satana a plecat dinaintea Domnului.
13. Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor celui întâi-născut,
14. a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei.
15. Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat, şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
16. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer, şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi, şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
17. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Nişte Haldeeni, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.”
18. Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: „Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi-născut.
19. Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie, şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: Casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.”
20. Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua, şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat,
21. şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, – binecuvântat fie Numele Domnului!”
22. În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc, şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.
1. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor şi s-a înfăţişat înaintea Domnului.
2. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
3. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu, şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui, şi tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”
4. Şi Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viaţa lui.
5. Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de oasele şi de carnea lui, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă.”
6. Domnul a zis Satanei: „Iată, ţi-l dau pe mână: numai cruţă-i viaţa.”
7. Şi Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului.
8. Şi Iov a luat un ciob să se scarpine, şi a şezut pe cenuşă.
9. Nevasta sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, şi mori!”
10. Dar Iov i-a răspuns: „Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?” În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.
11. Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah, şi Ţofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit şi au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă şi să-l mângâie.
12. Ridicându-şi ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Şi au ridicat glasul şi au plâns. Şi-au sfâşiat mantalele, şi au aruncat cu ţărână în văzduh deasupra capetelor lor.
13. Şi au şezut pe pământ lângă el şapte zile şi şapte nopţi, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.
1. După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s-a născut.
2. A luat cuvântul şi a zis:
3. „Blestemată să fie ziua în care m-am născut,
4. Prefacă-se în întuneric ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5. S-o cuprindă întunericul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s-o înspăimânte!
6. Noaptea aceea! S-o acopere întunericul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7. Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8. Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele, de cei ce ştiu să întărâte Leviatanul;
9. să se întunece stelele din amurgul ei, în zadar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10. Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit, nici n-a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11. De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pântecele ei?
12. De ce am găsit genunchi care să mă primească? Şi ţâţe care să-mi dea lapte?
13. Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m-aş odihni
14. cu împăraţii şi cei mari de pe pământ, care şi-au zidit falnice morminte,
15. cu domnitorii care aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
16. Sau n-aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stârpitură îngropată, ca nişte copii care n-au văzut lumina!
17. Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18. Acolo cei puşi în lanţuri sunt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19. cel mai mic şi cel mare sunt tot una acolo, şi robul scapă de stăpânul său.
20. Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă, şi viaţă celor amărâţi la suflet,
21. care aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decât o comoară,
22. care n-ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormântul? –
23. Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu din toate părţile?
24. Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25. De ce mă tem, aceea mi se întâmplă; de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26. N-am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.”
1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2. „Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?
3. De multe ori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mâinile slăbite.
4. Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau, şi ai întărit genunchii care se îndoiau.
5. Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab! Acum, când eşti atins tu, te tulburi! Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?
6. Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta?
7. Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?
8. După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
9. Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.
10. Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sunt zdrobiţi!
11. Leul bătrân piere din lipsă de pradă, şi puii leoaicei se risipesc.
12. Un cuvânt s-a furişat până la mine, şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare.
13. În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,
14. m-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat.
15. Un duh a trecut pe lângă mine… Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
16. Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:
17. „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?
18. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,
19. cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care îşi trag obârşia din ţărână, şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!
20. De dimineaţă până seara sunt zdrobiţi, pier pentru totdeauna, şi nimeni nu ţine seama de ei.
21. Li se taie firul vieţii: mor, şi tot n-au căpătat înţelepciunea!
1. Strigă acum! Cine îţi va răspunde? Căruia dintre sfinţi îi vei vorbi?
2. Nebunul piere ucis de mânia lui, prostul moare ucis de aprinderea lui.
3. Am văzut pe un nebun prinzând rădăcină; apoi deodată i-am blestemat locuinţa.
4. Fiii lui n-au noroc, sunt călcaţi în picioare la poartă, şi nimeni nu i scapă!
5. Secerişul lui este mâncat de cei flămânzi, care vin să-l ia chiar şi din spini, şi averile lui sunt înghiţite de oameni însetaţi.
6. Nenorocirea nu răsare din ţărână, şi suferinţa nu încolţeşte din pământ.
7. Omul se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare.
8. Eu aş alerga la Dumnezeu, lui Dumnezeu i-aş spune necazul meu.
9. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
10. El varsă ploaia pe pământ, şi trimite apă pe câmpii.
11. El înalţă pe cei smeriţi, şi izbăveşte pe cei necăjiţi.
12. El nimiceşte planurile oamenilor vicleni, şi mâinile lor nu pot să le împlinească.
13. El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor, şi planurile oamenilor înşelători sunt răsturnate:
14. dau peste întuneric în mijlocul zilei, bâjbâie ziua în amiaza mare ca noaptea.
15. Astfel, Dumnezeu ocroteşte pe cel slab împotriva ameninţărilor lor, şi-l scapă din mâna celor puternici.
16. Aşa încât nădejdea sprijineşte pe cel nenorocit, iar fărădelegea îşi închide gura.
17. Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
18. El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.
19. De şase ori te va izbăvi din necaz, şi de şapte ori nu te va atinge răul.
20. El te va scăpa de moarte în vreme de foamete, şi de loviturile sabiei în vreme de război.
21. Vei fi la adăpost de biciul limbii, vei fi fără teamă când va veni pustiirea.
22. Vei râde de pustiire ca şi de foamete, şi nu vei avea să te temi de fiarele pământului.
23. Căci vei face legământ până şi cu pietrele câmpului, şi fiarele pământului vor fi în pace cu tine.
24. Vei avea fericire în cortul tău, îţi vei găsi turmele întregi,
25. îţi vei vedea sămânţa crescându-ţi, şi odraslele înmulţindu-se ca iarba de pe câmp.
26. Vei intra în mormânt la bătrâneţe, ca snopul strâns la vremea lui.
27. Iată ce am cercetat, şi aşa este! Ascultă, că sunt spre folosul tău!”
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3. ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
4. Căci săgeţile Celui Atotputernic m-au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!
5. Zbiară măgarul sălbatic când are verdeaţă? Mugeşte boul când are de mâncare?
6. Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?
7. Orice lucru de care aş vrea să nu m-ating, acela-i hrana mea, fie cât de greţoasă ea!
8. O, de mi s-ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9. De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mâna şi să mă prăpădească!
10. Îmi va rămâne măcar această mângâiere, această bucurie în durerile cu care mă copleşeşte: că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt.
11. La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot? La ce să mai aştept, când sfârşitul se ştie?
12. Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
13. Nu sunt eu lipsit de ajutor, şi n-a fugit mântuirea de mine?
14. Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic.
15. Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un pârâu, ca albia pâraielor care trec.
16. Un sloi le tulbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;
17. vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.
18. Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, şi pier.
19. Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd.
20. Dar rămân înşelaţi în nădejdea lor, rămân uimiţi când ajung la ele.
21. Aşa sunteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul, şi vă îngroziţi!
22. V-am zis eu oare: ,Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
23. scăpaţi-mă din mâna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mâna celor răi?’
24. Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
25. O cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26. Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?
27. Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.
28. Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!
29. Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă, şi mărturisiţi că sunt nevinovat!
30. Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?
1. Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaş, şi zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
2. Cum suspină robul după umbră, cum îşi aşteaptă muncitorul plata,
3. aşa am eu parte de luni de durere, şi partea mea sunt nopţi de suferinţă.
4. Mă culc, şi zic: ,Când mă voi scula? Când se va sfârşi noaptea?’ Şi mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
5. Trupul mi se acoperă cu viermi şi cu o coajă pământoasă, pielea-mi crapă şi se desface.
6. Zilele mele zboară mai iuţi decât suveica ţesătorului, se duc şi nu mai am nici o nădejde!
7. Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mea este doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8. Ochiul, care mă priveşte, nu mă va mai privi; ochiul tău mă va căuta, şi nu voi mai fi.
9. Cum se risipeşte norul şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se pogoară în Locuinţa morţilor!
10. Nu se va mai întoarce în casa lui, şi nu-şi va mai cunoaşte locul în care locuia.
11. De aceea nu-mi voi ţine gura, ci voi vorbi în neliniştea inimii mele, mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
12. Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?
13. Când zic: ,Patul mă va uşura, culcuşul îmi va alina durerile’,
14. atunci mă înspăimânţi prin visuri, mă îngrozeşti prin vedenii.
15. Ah! aş vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!
16. Le dispreţuiesc!… nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-i viaţa!
17. Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el,
18. să-l cercetezi în toate dimineţile, şi să-l încerci în toate clipele?
19. Când vei înceta odată să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
20. Dacă am păcătuit, ce pot să-Ţi fac, Păzitorul oamenilor? Pentru ce m-ai pus ţintă săgeţilor Tale, de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
21. Pentru ce nu-mi ierţi păcatul, şi pentru ce nu-mi uiţi fărădelegea? Căci voi adormi în ţărână, şi când mă vei căuta, nu voi mai fi!”
1. Bildad către Şuah a luat cuvântul şi a zis:
2. „Până când vrei să vorbeşti astfel, şi până când vor fi cuvintele gurii tale ca un vânt puternic?
3. Oare va răsturna Dumnezeu dreptul? Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?
4. Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui, i-a dat pe mâna păcatului.
5. Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu, dacă rogi pe Cel Atotputernic,
6. dacă eşti curat şi fără prihană, atunci negreşit, El va veghea asupra ta, şi va da înapoi fericirea locuinţei tale nevinovate.
7. Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu. Învăţăminte din păţania celor dinainte.
8. Întreabă pe cei din neamurile trecute, şi ia aminte la păţania părinţilor lor. –
9. Căci noi suntem de ieri, şi nu ştim nimic, zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră. –
10. Ei te vor învăţa, îţi vor vorbi, şi vor scoate din inima lor aceste cuvinte:
11. ,Creşte papura fără baltă? Creşte trestia fără umezeală?
12. Fiind încă verde şi fără să se taie, ea se usucă mai repede decât toate ierburile.
13. Aşa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu, şi nădejdea celui nelegiuit va pieri.
14. Încrederea lui este zdrobită, şi sprijinul lui este o pânză de păianjen.
15. Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu ţine.
16. Cum dă soarele, înverzeşte, îşi întinde ramurile peste grădina sa,
17. îşi împleteşte rădăcinile printre pietre, pătrunde până în ziduri.
18. Dar dacă-l smulgi din locul în care stă, locul acesta se leapădă de el şi zice: ,Nu ştiu să te fi cunoscut vreodată!’
19. Iată, aşa sunt desfătările pe care i le aduc căile vieţii lui; apoi din acelaşi pământ răsar alţii după el.
20. Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană, şi nu ocroteşte pe cei răi.
21. Ba încă, El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie.
22. Vrăjmaşii tăi vor fi acoperiţi de ruşine, iar cortul celor răi va pieri.”
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?
3. Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.
4. A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
5. El mută deodată munţii, şi-i răstoarnă în mânia Sa.
6. Zguduie pământul din temelia lui, de i se clatină stâlpii.
7. Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele sub pecetea Lui.
8. Numai El întinde cerurile, şi umblă pe înălţimile mării.
9. El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi.
10. El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.
11. Iată, El trece pe lângă mine, şi nu-L văd, se duce şi nu-L zăresc.
12. Dacă apucă El, cine-L va opri? Cine-I va zice: „Ce faci?”
13. Dumnezeu nu-Şi întoarce mânia; sub El se pleacă toţi sprijinitorii mândriei.
14. Şi eu, cum să-I răspund? Ce cuvinte să aleg?
15. Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decât să mă rog judecătorului.
16. Şi chiar dacă m-ar asculta, când Îl chem, tot n-aş putea crede că mi-a ascultat glasul;
17. El, care mă izbeşte ca într-o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,
18. care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.
19. Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?
20. Oricâtă dreptate aş avea, gura mea mă va osândi; şi oricât de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.
21. Nevinovat! Sunt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.
22. Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s-o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.
23. Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!… Dar El râde de încercările celui nevinovat.
24. Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; El acoperă ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?
25. Zilele mele aleargă mai iuţi decât un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;
26. trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se repede asupra prăzii.
27. Dacă zic: ,Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios’,
28. sunt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.
29. Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentru ce să mă mai trudesc degeaba?
30. Chiar dacă m-aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mâinile cu leşie,
31. Tu tot m-ai cufunda în mocirlă, de s-ar scârbi până şi hainele de mine!
32. Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.
33. Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mâna peste noi amândoi.
34. Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai tulbure spaima Lui.
35. Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sunt stăpân pe mine.
1. M-am dezgustat de viaţă! Voi da drum slobod plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2. Eu zic lui Dumnezeu: ,Nu mă osândi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!
3. Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?
4. Oare ai ochi de carne, sau vezi cum vede un om?
5. Zilele Tale sunt ca zilele omului, şi anii Tăi ca anii lui,
6. ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,
7. când ştii bine că nu sunt vinovat, şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8. Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime… Şi Tu să mă nimiceşti!
9. Adu-Ţi aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul; şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână?
10. Nu m-ai muls ca laptele?
11. M-ai îmbrăcat cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine;
12. mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.
13. Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum, ce aveai de gând:
14. că, dacă păcătuiesc, să mă pândeşti, şi să nu-mi ierţi fărădelegea.
15. Dacă sunt vinovat, vai de mine! Dacă sunt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia mea.
16. Şi dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmăreşti ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,
17. Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mânia împotriva mea, şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.
18. Pentru ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!
19. Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt!
20. Nu sunt zilele mele destul de puţine? Să mă lase dar, să plece de la mine, şi să răsuflu puţin,
21. înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
22. în ţara întunericului şi a umbrei morţii, în ţara negurii adânci, unde domneşte umbra morţii şi neorânduiala, şi unde lumina este ca întunericul!”
1. Ţofar din Naama a luat cuvântul şi a zis:
2. „Să rămână această năvală de cuvinte fără răspuns, şi să creadă limbutul că are dreptate?
3. Vor face vorbele tale deşarte pe oameni să tacă? Şi-ţi vei bate joc de alţii, fără să te facă cineva de ruşine?
4. Tu zici: ,Felul meu de a vedea este drept, şi sunt curat în ochii Tăi.’ –
5. A! de ar vrea Dumnezeu să vorbească, de Şi-ar deschide buzele să-ţi răspundă,
6. şi de ţi-ar descoperi tainele înţelepciunii Lui, ale înţelepciunii Lui nemărginite, ai vedea atunci că nu-ţi răsplăteşte totuşi după fărădelegea ta.
7. Poţi spune tu că poţi pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poţi ajunge la cunoştinţa desăvârşită a Celui Atotputernic?
8. Cât cerurile-i de înaltă: ce poţi face? Mai adâncă decât Locuinţa morţilor: ce poţi şti?
9. Întinderea ei este mai lungă decât pământul, şi mai lată decât marea.
10. Dacă apucă, dacă închide şi cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
11. Căci El cunoaşte pe făcătorii de rele, vede uşor pe vinovaţi.
12. Omul dimpotrivă, are minte de nebun, şi s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!
13. Tu, îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El.
14. Depărtează-te de fărădelege, şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.
15. Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică;
16. îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs.
17. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineţii.
18. Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău, şi vei vedea că te poţi odihni liniştit.
19. Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura, şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.
20. Dar ochii celor răi se vor topi; ei n-au loc de scăpare: moartea, iată nădejdea lor!”
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „S-ar putea zice, în adevăr, că neamul omenesc sunteţi voi, şi că odată cu voi va muri şi înţelepciunea!
3. Am şi eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decât voi. Şi cine nu ştie lucrurile pe care le spuneţi voi?
4. Eu sunt de batjocura prietenilor mei, când cer ajutorul lui Dumnezeu: dreptul, nevinovatul, de batjocură!
5. Dispreţ în nenorocire! – iată zicerea celor fericiţi: dă brânci cui alunecă cu piciorul!
6. Jefuitorilor li se lasă corturile în pace, celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că Dumnezeul lor este în pumn.
7. Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune;
8. vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti.
9. Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
10. El ţine în mână sufletul a tot ce trăieşte, suflarea oricărui trup omenesc.
11. Nu deosebeşte urechea cuvintele, cum gustă cerul gurii mâncărurile?
12. La bătrâni se găseşte înţelepciunea, şi într-o viaţă lungă e priceperea.
13. La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sunt.
14. Ce dărâmă El, nu va fi zidit din nou; pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa.
15. El opreşte apele şi totul se usucă; El le dă drumul, şi pustiesc pământul.
16. El are puterea şi înţelepciunea; El stăpâneşte pe cel ce se rătăceşte sau rătăceşte pe alţii.
17. El ia robi pe sfetnici, şi tulbură mintea judecătorilor.
18. El dezleagă legătura împăraţilor, şi le pune o frânghie în jurul coapselor.
19. El ia robi pe preoţi; El răstoarnă pe cei puternici
20. El taie vorba celor meşteri la vorbă; El ia mintea celor bătrâni.
21. El varsă dispreţul asupra celor mari; El dezleagă brâul celor tari.
22. El descoperă ce este ascuns în întuneric, El aduce la lumină umbra morţii.
23. El face pe neamuri să crească, şi El le nimiceşte; El le întinde până departe, şi El le aduce înapoi în hotarele lor.
24. El ia mintea căpeteniilor poporului, El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum,
25. unde bâjbâie prin întuneric, şi nu văd desluşit; El îi face să se clatine ca nişte oameni beţi.
1. Iată, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea a auzit şi a luat seama.
2. Ce ştiţi voi, ştiu şi eu, nu sunt mai prejos decât voi.
3. Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic, vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.
4. Căci voi sunteţi nişte făuritori de minciuni, sunteţi cu toţii nişte doctori de nimic.
5. O, de aţi fi tăcut, ce înţelepciune aţi fi arătat!
6. Acum, ascultaţi, vă rog, apărarea mea, şi luaţi aminte la răspunsul buzelor mele!
7. Vreţi să vorbiţi lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu? Şi să spuneţi minciuni, ca să-L apăraţi?
8. Vreţi să ţineţi cu El şi să faceţi pe apărătorii lui Dumnezeu?
9. Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare? Sau vreţi să-L înşelaţi cum înşelaţi pe un om?
10. Nu, nu; ci El vă va osândi, dacă în ascuns nu lucraţi decât părtinindu-L pe El.
11. Nu vă înfricoşează măreţia Lui? Şi nu cade groaza Lui peste voi?
12. Părerile voastre sunt păreri de cenuşă, întăriturile voastre sunt întărituri de lut.
13. Tăceţi, lăsaţi-mă, vreau să vorbesc! Întâmplă-mi-se ce mi s-ar întâmpla.
14. Îmi voi lua carnea în dinţi, şi îmi voi pune viaţa în joc.
15. Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.
16. Chiar şi lucrul acesta poate sluji la scăparea mea, căci un nelegiuit nu îndrăzneşte să vină înaintea Lui.
17. Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, luaţi aminte la cele ce voi spune.
18. Iată-mă sunt gata să-mi apăr pricina, căci ştiu că am dreptate.
19. Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci tac, şi vreau să mor.
20. Numai două lucruri fă-mi, şi nu mă voi ascunde de Faţa Ta:
21. Trage-Ţi mâna de pe mine, şi nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
22. Apoi cheamă-mă şi-Ţi voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu, şi răspunde-mi Tu!
23. Câte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de lege şi păcatele mele.
24. Pentru ce Îţi ascunzi Faţa, şi mă iei drept vrăjmaş?
25. Vrei să loveşti o frunză suflată de vânt? Vrei să urmăreşti un pai uscat?
26. Pentru ce să mă loveşti cu suferinţe amare, şi să mă pedepseşti pentru greşeli din tinereţe?
27. Pentru ce să-mi pui picioarele în butuci, să-mi pândeşti toate mişcările, să pui hotar paşilor mei,
28. când trupul meu cade în putrezire ca o haină mâncată de molii?
1. Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
2. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
3. Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4. Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul.
5. Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6. întoarce-Ţi măcar privirile de la el, şi dă-i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfârşitul zilei.
7. Un copac, şi tot are nădejde: căci când este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
8. Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ, când îi piere trunchiul în ţărână,
9. înverzeşte iarăşi de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10. Dar omul când moare, rămâne întins; omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
11. Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă râurile,
12. aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cât vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
13. Ah! de m-ai ascunde în locuinţa morţilor, de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia, şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi vei aduce iarăşi aminte de mine!
14. Dacă omul odată mort ar putea să mai învie, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15. Atunci m-ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
16. Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
17. călcările mele de lege sunt pecetluite într-un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
18. Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stânca din locul ei,
19. cum este mâncată piatra de ape, şi cum este luat pământul de râu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
20. Îl urmăreşti într-una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.
21. De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sunt înjosiţi, habar n-are.
22. Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”
1. Elifaz din Teman a luat cuvântul, şi a zis:
2. „Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă? Sau să-şi umfle pieptul cu vânt de răsărit?
3. Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic, şi prin cuvântări care nu slujesc la nimic?
4. Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.
5. Nelegiuirea ta îţi cârmuieşte gura, şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.
6. Nu eu, ci gura ta te osândeşte, buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7. Tu eşti omul care s-a născut întâi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?
8. Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?
9. Ce ştii tu şi să nu ştim şi noi? Ce cunoştinţă ai tu pe care să n-o avem şi noi?
10. Între noi sunt peri albi, bătrâni, oameni mai înziliţi decât tatăl tău.
11. Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine, şi cuvintele care-ţi vorbesc atât de blând?…
12. Încotro te trage inima, şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?
13. Ce! împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mânia, şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?
14. ,Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
15. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii Săi, dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,
16. cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa!
17. Vreau să te învăţ, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,
18. ce au arătat înţelepţii, ce au descoperit ei, auzind de la părinţii lor,
19. cărora singuri li se dăduse ţara, şi printre care nici un străin nu venise încă.
20. ,Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii, toţi anii de care are parte cel nelegiuit.
21. Ţipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.
22. El nu trage nădejde să scape de întuneric, vede sabia care-l ameninţă;
23. aleargă încoace şi încolo să caute pâine, ştie că-l aşteaptă ziua întunericului.
24. Necazul şi neliniştea îl înspăimântă, şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.
25. Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu, s-a împotrivit Celui Atotputernic,
26. şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.
27. Avea faţa acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osânză,
28. şi locuia în cetăţi nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărâmate.
29. Nu se va mai îmbogăţi, averea nu-i va creşte, şi avuţia nu se va mai întinde pe pământ.
30. Nu va putea ieşi din întuneric, flacăra îi va arde mlădiţele, şi Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.
31. Dacă se încrede în rău, se înşeală, căci răul îi va fi răsplata.
32. Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, şi ramura lui nu va mai înverzi.
33. Va fi ca o viţă despuiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34. Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, şi cortul omului stricat îl va mânca focul.
35. El zămisleşte răul şi naşte răul: în sânul lui coace roade care-l înşeală.”
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Astfel de lucruri am auzit eu des; voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi.
3. Când se vor sfârşi aceste vorbe în vânt? Şi pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?
4. Ca voi aş vorbi eu, de aţi fi în locul meu? V-aş copleşi cu vorbe, aş da din cap la voi,
5. v-aş mângâia cu gura, şi aş mişca din buze ca să vă uşurez durerea?
6. Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină, iar dacă tac, cu ce se micşorează?
7. Dar acum, vai! El m-a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată casa!
8. M-ai apucat, ca pe un vinovat; dovadă slăbiciunea mea, care se ridică şi mă învinuieşte în faţă.
9. Mă sfâşie şi mă urmăreşte în mânia Lui, scrâşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.
10. Ei deschid gura să mă mănânce, mă ocărăsc şi mă bat peste obraji, se înverşunează cu toţii după mine.
11. Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiţi, şi mă aruncă în mâinile celor răi.
12. Eram liniştit, şi m-a scuturat, m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o ţintă.
13. Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ,
14. mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.
15. Mi-am cusut un sac pe piele, şi mi-am prăvălit capul în ţărână.
16. Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
17. Totuşi n-am făcut nici o nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
18. Pământule, nu-mi acoperi sângele, şi vaietele mele să n-aibă margine!
19. Chiar acum, martorul meu este în cer, apărătorul meu este în locurile înalte.
20. Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi,
21. să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu, şi fiului omului împotriva prietenilor lui.
22. Căci numărul anilor mei se apropie de sfârşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.
1. Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormântul.
2. Sunt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
3. Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
4. Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
5. Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.
6. M-a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!
7. Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.
8. Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
9. Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întăreşte tot mai mult.
10. Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi cu cuvântările voastre, şi vă voi arăta că între voi nici unul nu e înţelept.
11. Ce! mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…
12. Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a şi venit!
13. Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
14. când strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!’ Şi viermilor: ,Voi sunteţi mama şi sora mea!’
15. Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
16. Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, când vom merge împreună. să ne odihnim în ţărână.”
1. Bildad din Şuah a luat cuvântul şi a zis:
2. „Când vei pune capăt acestor cuvântări? Vino-ţi în minte şi apoi vom vorbi.
3. Pentru ce ne socoţi atât de dobitoci? Pentru ce ne priveşti ca pe nişte vite?
4. Oare pentru tine, care te sfâşii în mânia ta, s-ajungă pustiu pământul, şi să se strămute stâncile din locul lor?
5. 5. Da, lumina celui rău se va stinge, şi flacăra din focul lui, nu va mai străluci.
6. Se va întuneca lumina în cortul lui, şi se va stinge candela deasupra lui.
7. Paşii lui cei puternici se vor strâmta; şi, cu toate opintirile lui, va cădea.
8. Căci calcă cu picioarele pe laţ, şi umblă prin ochiuri de reţea;
9. este prins în cursă de călcâi, şi laţul pune stăpânire pe el;
10. capcana în care se prinde este ascunsă în pământ, şi prinzătoarea îi stă pe cărare.
11. De jur împrejur îl apucă spaima, şi-l urmăreşte pas cu pas.
12. Foamea îi mănâncă puterile, nenorocirea este alături de el.
13. Mădularele îi sunt mistuite unul după altul, mădularele îi sunt mâncate de întâiul născut al morţii.
14. Este smuls din cortul lui unde se credea la adăpost, şi este târât spre împăratul spaimelor.
15. Nimeni din ai lui nu locuieşte în cortul lui, pucioasă este presărată pe locuinţa lui.
16. Jos, i se usucă rădăcinile; sus îi sunt ramurile tăiate.
17. Îi piere pomenirea de pe pământ, numele lui nu mai este pe uliţă.
18. Este împins din lumină în întuneric, şi este izgonit din lume.
19. Nu lasă nici moştenitori, nici sămânţă în poporul său, nici o rămăşiţă vie în locurile în care locuia.
20. Neamurile care vor veni se vor uimi de prăpădirea lui, şi neamul de acum va fi cuprins de groază.
21. Aceasta este soarta celui rău, aceasta este soarta celui ce nu cunoaşte pe Dumnezeu.”
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Până când îmi veţi întrista sufletul, şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre?
3. Iată că de zece ori m-aţi batjocorit; nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?
4. Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.
5. Credeţi că mă puteţi lua de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sunt vinovat?
6. Atunci să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte, şi mă înveleşte cu laţul Lui.
7. Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!
8. Mi-a tăiat orice ieşire, şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele.
9. M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,
10. m-a zdrobit din toate părţile, şi pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
11. S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş.
12. Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum până la mine, şi au tăbărât în jurul cortului meu.
13. A depărtat pe fraţii mei de la mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
14. Rudele mele m-au părăsit, şi cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
15. Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.
16. Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.
17. Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
18. Până şi copiii mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
19. Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20. Oasele mi se ţin de piele şi de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi.
21. Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.
22. De ce mă urmăriţi ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?
23. Oh! aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte;
24. aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie…
25. Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.
26. Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
27. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.
28. Atunci veţi zice: ,Pentru ce-l urmăream noi?’ Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
29. Temeţi-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Şi să ştiţi că este o judecată.”
1. Ţofar din Naama a luat cuvântul şi a zis:
2. „Gândurile mele mă silesc să răspund, şi frământarea mea nu-mi dă pace.
3. Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine, şi din adâncul minţii mele duhul mă face să răspund.
4. Nu ştii tu că, de mult de tot, de când a fost aşezat omul pe pământ,
5. biruinţa celor răi a fost scurtă, şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
6. Chiar dacă s-ar înălţa până la ceruri, şi capul i-ar ajunge până la nori,
7. va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, şi cei ce-l vedeau vor zice: ,Unde este?’
8. Va zbura ca un vis, şi nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.
9. Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări.
10. Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.
11. Oasele lui, pline de vlaga tinereţii, îşi vor avea culcuşul cu el în ţărână.
12. Dulce era răul în gura lui, îl ascundea sub limbă,
13. îl mesteca într-una şi nu-l lăsa, îl ţinea în cerul gurii:
14. dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15. Bogăţiile înghiţite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
16. Otravă de aspidă a sub, şi de aceea, limba năpârcii îl va ucide.
17. Nu-şi va mai plimba privirile peste pârâurile şi râurile de miere şi de lapte,
18. va da înapoi ce a câştigat, şi nu va mai trage folos din câştig; va da înapoi tot ce a luat, şi nu se va mai bucura de el,
19. căci a asuprit pe săraci, şi i-a lăsat să piară, a dărâmat case şi nu le-a zidit la loc.
20. Lăcomia lui n-a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump.
21. Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bună starea lui nu va ţine.
22. În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mâna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui.
23. Şi iată, ca să-i umple pântecele, Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui, şi-l va sătura cu o ploaie de săgeţi.
24. Dacă va scăpa de armele de fier, îl va străpunge arcul de aramă.
25. Îşi smulge din trup săgeata, care scânteie la ieşirea din fierea lui, şi îl apucă spaimele morţii.
26. Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul,
27. Cerurile îi vor dezveli fărădelegea, şi pământul se va ridica împotriva lui.
28. Veniturile casei lui se vor pierde, vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
29. Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i-o hotărăşte Dumnezeu.”
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Ascultaţi, ascultaţi cuvintele mele, daţi-mi măcar această mângâiere.
3. Lăsaţi-mă să vorbesc, vă rog; şi, după ce voi vorbi, veţi putea să vă bateţi joc.
4. Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea? Şi pentru ce n-aş fi nerăbdător?
5. Priviţi-mă, miraţi-vă, şi puneţi mâna la gură.
6. Când mă gândesc, mă înspăimânt, şi un tremur îmi apucă tot trupul:
7. Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în putere?
8. Sămânţa lor se întăreşte cu ei şi în faţa lor, odraslele lor propăşesc sub ochii lor.
9. În casele lor domneşte pacea, fără umbră de frică; nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească.
10. Taurii lor sunt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor zămislesc şi nu leapădă.
11. Îşi lasă copiii să se împrăştie ca nişte oi, şi copiii se zbenguie în jurul lor.
12. Cântă cu sunet de tobă şi de harfă, se desfată cu sunete de caval.
13. Îşi petrec zilele în fericire, şi se pogoară într-o clipă în locuinţa morţilor.
14. Şi totuşi ziceau lui Dumnezeu: ,Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaştem căile Tale.
15. Ce este Cel Atotputernic, ca să-I slujim? Ce vom câştiga dacă-I vom înălţa rugăciuni?
16. Ce! nu sunt ei în stăpânirea fericirii? – Departe de mine sfatul celor răi! –
17. dar de multe ori se întâmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea şi lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui,
18. să fie ca paiul luat de vânt, ca pleava luată de vârtej?
19. Veţi zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa. Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;
20. el ar trebui să-şi vadă nimicirea, el ar trebui să bea mânia Celui Atotputernic.
21. Căci, ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el, când numărul lunilor i s-a împlinit?
22. Oare pe Dumnezeu Îl vom învăţa minte, pe El, care cârmuieşte duhurile cereşti?
23. Unul moare în mijlocul propăşirii, păcii şi fericirii,
24. cu coapsele încărcate de grăsime, şi măduva oaselor plină de suc.
25. Altul moare, cu amărăciunea în suflet, fără să se fi bucurat de vreo fericire,
26. şi amândoi adorm în ţărână, amândoi sunt mâncaţi de viermi.
27. Ştiu eu bine care sunt gândurile voastre, ce judecăţi nedrepte rostiţi asupra mea.
28. Voi ziceţi: ,Unde este casa apăsătorului? Unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?’
29. Dar ce! n-aţi întrebat pe călători, şi nu ştiţi ce istorisesc ei?
30. Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruţat, şi în ziua mâniei, el scapă.
31. Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui? Cine îi răsplăteşte tot ce a făcut?
32. Este dus la groapă, şi i se pune o strajă la mormânt.
33. Bulgării din vale îi sunt mai uşori, căci toţi oamenii merg după el, şi o mulţime îi merge înainte.
34. Pentru ce dar îmi daţi mângâieri deşarte? Ce mai rămâne din răspunsurile voastre decât viclenie?”
1. Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2. „Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu? Nu; ci înţeleptul nu-şi foloseşte decât lui.
3. Dacă eşti fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos? Şi dacă trăieşti fără vină, ce va câştiga El?
4. Pentru evlavia ta te pedepseşte El oare, şi intră la judecată cu tine?
5. Nu-i mare răutatea ta? Şi fărădelegile tale fără număr?
6. Luai fără pricină zăloage de la fraţii tăi, lăsai fără haine pe cei goi.
7. Nu dădeai apă omului însetat, nu voiai să dai pâine omului flămând.
8. Ţara era a ta, fiindcă erai mai tare, te aşezai în ea, fiindcă erai cu vază.
9. Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale, şi braţele orfanilor le frângeai.
10. Pentru aceea eşti înconjurat de curse, şi te-a apucat groaza dintr-o dată.
11. Nu vezi dar acest întuneric, aceste ape multe care te năpădesc?
12. Nu este Dumnezeu sus în ceruri? Priveşte vârful stelelor, ce înalt este!
13. Şi tu zici: ,Ce ştie Dumnezeu? Poate să judece El prin întunericul de nori?
14. Îl înfăşoară norii, nu vede nimic, bolta cerească abia dacă o străbate!’
15. Ce! vrei s-apuci pe calea străveche, pe care au urmat-o cei nelegiuiţi,
16. care au fost luaţi înainte de vreme, şi au ţinut cât ţine un pârâu care se scurge?
17. Ei ziceau lui Dumnezeu: ,Pleacă de la noi! Ce ne poate face Cel Atotputernic?’
18. Şi totuşi Dumnezeu le umpluse casele de bunătăţi. – Departe de mine sfatul celor răi! –
19. Cei fără prihană vor fi martori ai căderii lor şi se vor bucura, cel nevinovat va râde de ei
20. şi va zice: ,Iată pe potrivnicii noştri nimiciţi! Iată-le bogăţiile arse de foc!’
21. Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu, şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.
22. Primeşte învăţătură din gura Lui, şi pune-ţi la inimă cuvintele Lui.
23. Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic, dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.
24. Aruncă dar aurul în ţărână, aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor!
25. Şi atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău, argintul tău, bogăţia ta.
26. Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta, şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.
27. Îl vei ruga, şi te va asculta, şi îţi vei putea împlini juruinţele.
28. Pe ce vei pune mâna îţi va izbuti, pe cărările tale va străluci lumina.
29. Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta: Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecaţi.
30. El va izbăvi chiar şi pe cel vinovat, care îşi va datora scăparea curăţiei mâinilor tale.”
1. Iov a luat cuvântul şi a zis:
2. „Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire. Dar suferinţa îmi înăbuşe suspinele.
3. Oh! dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
4. mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umple gura cu dovezi.
5. Aş şti ce poate să răspundă, aş vedea ce are să-mi spună.
6. Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu; ci m-ar asculta negreşit.
7. Doar un om fără prihană ar vorbi cu El, şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8. Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
9. dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
10. Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.
11. Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinut calea Lui, şi nu m-am abătut de la ea.
12. N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
13. Dar hotărârea Lui este luată, cine i se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face.
14. El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine, şi va mai face şi multe altele.
15. De aceea tremur înaintea Lui, şi când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
16. Dumnezeu mi-a tăiat inima, Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
17. Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte, nici negura în care sunt înfăşurat.
1. Pentru ce nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată, şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2. Sunt unii care mută hotarele, fură turmele, şi le pasc;
3. iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei;