1 (Către mai marele cīntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.) Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:
2 mici şi mari, bogaţi şi săraci!
3 Gura mea va vorbi cuvinte īnţelepte, şi inima mea are gīnduri pline de judecată.
4 Eu īmi plec urechea la pildele care īmi sīnt īnsuflate, īmi īncep cīntarea īn sunetul arfei.
5 Pentru ce să mă tem īn zilele nenorocirii, cīnd mă īnconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?
6 Ei se īncred īn avuţiile lor, şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
7 Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
8 Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
9 Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormīntul.
10 Da, īl vor vedea: căci īnţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.
11 Ei īşi īnchipuiesc că vecinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac īn veac, ei, cari dau numele lor la ţări īntregi.
12 Dar omul pus īn cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele cari se taie.
13 Iată ce soartă au ei, cei plini de atīta īncredere, precum şi cei ce īi urmează, cărora le plac cuvintele lor. -
14 Sīnt duşi ca o turmă īn locuinţa morţilor, īi paşte moartea, şi īn curīnd oamenii fără prihană īi calcă īn picioare: li se duce frumuseţa, şi locuinţa morţilor le este locaşul.
15 Dar mie Dumnezeu īmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui. -
16 Nu te teme cīnd se īmbogăţeşte cineva, şi cīnd i se īnmulţesc vistieriile casei;
17 căci nu ia nimic cu el cīnd moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.
18 Să se tot creadă omul fericit īn viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,
19 căci tot īn locuinţa părinţilor săi va merge, şi nu va mai vedea lumina niciodată.
20 Omul pus īn cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe cari le tai.